ROBOTICĂ. Elevii Centrului Județean de Excelență Mureș (echipa RoboJunior) au obținut șapte mențiuni și 11 medalii de robocampioni la NEXTLAB.TECH, cel mai important concurs național de robotică. Din cei peste 40000 de elevi înscriși inițial, au ajuns în finala, desfășurată la ASE București, doar 500 de elevi care au concurat în 3 probe diferite: Robotică creativă, Line Follower Basic și Labirint.
La proba Line Follower, elevii și-au construit și programat roboții din kit-urile primite gratuit și au realizat individual un videopitch de prezentare a funcționalității și utilității robotului. Primii 50 de elevi care au obținut cel mai bun timp cu robotul Miro pe traseul de concurs au fost robocampioni.
S-au evidențiat următorii elevi: Ercse Robert și Pașcan Andrada din clasa a VI-a A, de la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”, Ștefan Amélie Carolina clasa a VI-a C, de la Colegiul Național de Artă, Mailat Diana Ștefania din clasa a VII-a A, de la Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu”, Bologa David și Buculeu Matei, din clasa a VI-a B, de la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”, precum și Gliga Andrei din clasa a VI-a B de la Școala Gimnazială “George Coșbuc”, alături de mentorul Gherasim Nicola, elevă în clasa a XII-a F, la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”.

În cadrul probei de Robotică creativă, elevii au inventat proprii roboți, au îmbinat elemente de mecatronică cu programare Arduino și 3D.
Popa Vlad-Ștefan, de la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” a obținut mențiune cu 95 de puncte, realizând robotul SF2, un seif de valori cu un sistem de alarmă integrat, proiectat pentru regimul hotelier, pentru a proteja bunurile clienților.
Mariș Elena, din clasa a VII-a a aceluiași colegiu, a creat robotul CleanEnergy – un robot inovativ pentru curățarea panourilor fotovoltaice, care automatizează procesul de întreținere a acestora, asigurându-se că suprafețele rămân mereu curate și eficiente. Robotul complet automatizat utilizează senzori de ploaie, lumina si temperatura pentru a detecta gradul de murdărire, si relee independente pentru a spăla panourile într-un mod precis și eficient, economisind timp și resurse.
Megheşan Eduard Sebastian, clasa a XI-a A de la Liceul Teoretic “Andrei Bârseanu” din Târnăveni, a obţinut premiul II cu robotul SAIP, care propune un sistem automat de îngrijire a păsărilor pentru fermieri. Prin intermediul acestuia, fermierii pot să urmărească de la distanţă pe telefon, dacă toate păsările au intrat în adăpost, să controleze sistemul de închidere-deschidere al uşii şi să urmărească temperatura din adăpost, uşurând şi automatizând toate aceste procese. Elevul a fost îndrumat de prof. Moraru Mihaela.
La proba Labirint s-au obținut diplome și medalii de robocampioni: Ștefan Maria, din clasa a VIII-a B de la Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian”, Cocoară Bogdan din clasa a VIII-a A de la Școala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” și Florea Vasile din clasa a VII-a A de la Colegiul Național “Unirea”. Elevii au fost sprijiniți și îndrumați de către Mailat Ildiko, profesoară la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”, care le-a descoperit și dezvoltat pasiunea pentru robotică.
