Închide meniul
    Subiecte fierbinți

    Criminalitatea a scăzut vizibil anul trecut în Mureș. Singura sincopă: cazul Emil Gânj

    25 martie 2026

    Renovarea clădirilor istorice private poate fi acum făcută și din fonduri publice locale

    24 martie 2026

    Schimbare radicală a vremii până la Florii: va ploua aproape zilnic

    24 martie 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp
    Facebook X (Twitter) YouTube WhatsApp
    Press21
    Susține
    • ACASĂ
    • ȘTIRI
      • CE CONTEAZĂ AZI
      • IMPORTANT * ÎN CONTEXT
    • URMĂRIM DECIZIILE

      Exclusiv: Șeful Piețelor din Târgu Mureș prinde un nou mandat de 4 ani

      20 martie 2026

      Ziua decontului: O treime din posturile Primăriei Târgu Mureș trebuie desființate

      9 martie 2026

      Kovesi va ancheta achiziția microbuzelor electrice de către CJ Mureș

      8 decembrie 2025

      Polițiștii care au gestionat cazul lui Emil Gânj anchetați penal – VIDEO

      17 noiembrie 2025

      10 ani de la Colectiv, niciun nou pat pentru arși. Abia în 2026 primele investiții finalizate

      30 octombrie 2025
    • OPINII
    • ANALIZE & ANCHETE
    • VIDEO
    • EUROPA & EXTERN
    Press21
    Acasă»CE CONTEAZA AZI»Nicușor Dan de azi președinte. Parcursul până la cea mai înaltă funcție în stat
    CE CONTEAZA AZI

    Nicușor Dan de azi președinte. Parcursul până la cea mai înaltă funcție în stat

    mariusDe marius26 mai 2025Niciun comentariu6 Minute de citit
    nicusor presedinte e1747633625372

    PREȘEDINTE. Nicuşor Dan va deveni astăzi oficial al cincilea preşedinte al României, la cinci luni de la anunţarea candidaturii la cea mai înaltă funcţie în stat.

    STUDII

    Nicuşor Dan (55 de ani) este matematician de profesie. În liceu, a făcut parte din lotul naţional de matematică al României, reuşind să câştige medalia de aur la Olimpiada Internaţională în anii 1987 şi 1988. În ciuda acestui succes, Nicuşor Dan a fost acuzat în campania electorală ba că nu a luat Bacalaureatul, ba că a luat note foarte mici. În replică, Nicuşor Dan a publicat diploma sa de Bacalaureat, examen pe care l-a promovat cu media 9,87. După terminarea liceului, a absolvit Facultatea de Matematică în cadrul Universităţii din Bucureşti, iar din 1992 şi-a continuat studiile în Franţa, unde a obţinut doctoratul la prestigioasa universitate Sorbona.

    ACTIVITATE CIVICĂ

    S-a întors în România spre finalul anilor 90, unde preşedintele Emil Constantinescu i-a propus funcţia de secretar de stat pentru diaspora. Nicuşor Dan a refuzat. ”Credeam că pot să fac şi meseria mea – eram încă foarte pasionat de meseria mea de matematician, cercetător la institut – şi că pot să fac lucruri din afara politicului activând în zona civicului. A fost o socoteală greşită!”, a admis, peste ani, Nicuşor Dan.

    Pasionat de meseria sa, a înfiinţat, pe model francez, Şcoala Normală Superioară Bucureşti, o instituţie de învăţământ pentru studenţii de elită în ştiinţe exacte. În paralel, s-a implicat în mişcările civice care luptau pentru salvarea patrimoniului din Capitală. Spre exemplu, a încercat să împiedice demolarea Halei Matache, pusă la pământ, noaptea, de primarul Sorin Oprescu. Imaginile vremii arată că, la unul dintre proteste, Nicuşor Dan a intrat în conflict cu jandarmii, împreună cu alt tânăr, la acea vreme necunoscut. Numele său: George Simion. ”Noi ne ştim de vreo 20 de ani, de când protestam pentru lucruri de urbanism din Bucureşti”, a rememorat Nicuşor Dan, într-un interviu pentru Prima TV. Ulterior, drumurile lor s-au despărţit, iar apoi cei doi s-au aflat în competiţie pentru cea mai înaltă funcţie în stat.
    În 2008, Nicuşor Dan a fondat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, un ONG dedicat urbanismului şi patrimoniului. ”Am câştigat sute de procese împotriva mafiei imobiliare şi a instituţiilor nefuncţionale ale statului”, a precizat Nicuşor Dan pe site-ul de campanie.

    INTRAREA ÎN POLITICĂ

    În 2012, a făcut pasul din zona civică spre scena politică. A candidat la Primăria Capitalei ca independent, unde s-a clasat pe locul al treilea, cu 9%. Alegerile au fost câştigate detaşat de Sorin Oprescu (56%), susţinut la acea vreme de USL, alianţa formată din PSD şi PNL. Pe locul secund s-a clasat Silviu Prigoană (16%), candidatul PDL.

    În 2015, Nicuşor Dan a lansat partidul Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB), iar un an mai târziu a candidat din nou pentru Primăria Capitalei. Deşi a obţinut peste 30%, Nicuşor Dan a fost învins de Gabriela Firea (42%), în condiţiile în care voturile dreptei au fost divizate. PNL l-a aruncat în luptă pe Cătălin Predoiu, care a înregistrat doar 11%, dar suficient cât să-l încurce pe Nicuşor Dan. La vot politic, USB a reuşit să obţină 25% în Capitală, devenind al doilea partid după PSD. Astăzi, Cătălin Predoiu e premier interimar şi lider, tot interimar, al PNL, partid care l-a susţinut pe Nicuşor Dan în lupta pentru Cotroceni.

    În noaptea alegerilor locale din 2016, Nicuşor Dan a anunţat că partidul se extinde la nivel naţional: Uniunea Salvaţi Bucureştiul s-a transformat în Uniunea Salvaţi România (USR). La alegerile parlamentare din toamna anului 2016, USR a intrat în Parlament cu un scor de 9%, Nicuşor Dan fiind preşedintele partidului şi deputat de Bucureşti. Însă jumătate de an mai târziu, Nicuşor Dan a demisionat din fruntea USR. Motivul: majoritatea membrilor USR au votat intern ca partidul să se poziţioneze împotriva referendumului pentru familia tradiţională, declanşat de Coaliţia pentru familie. De cealaltă parte, Nicuşor Dan a cerut ca partidul să nu adopte o poziţie tranşantă, ci să rămână deschis pentru ambele tabere: conservatori şi progresişti. La acea vreme, printre liderii USR care au intrat în conflict cu Nicuşor Dan s-au numărat Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Ionuţ Moşteanu şi Clotilde Armand. Azi, toţi sunt de partea sa. Peste anii, Nicuşor Dan a admis că a participat la referendum şi a votat pentru familia tradiţională.

    În ciuda faptului că şi-a asumat public o conduită conservatoare, Nicuşor Dan a fost acuzat de rivalii politici că nu şi-a botezat copiii. ”Suntem creştini-ortodocşi, ne-am botezat copiii, noi suntem botezaţi. Acesta este adevărul, restul e minciună”, a răspuns primarul general, alături de partenera sa de viaţă.

    La alegerile locale din 2020, Nicuşor Dan şi-a anunţat candidatura pentru Primăria Capitalei ca independent. Însă liderul PNL de la acea vreme, Ludovic Orban, a decis ca liberalii să nu-şi pună candidat propriu şi să-l susţină pe Nicuşor Dan. Pentru a nu diviza dreapta, USR l-a sprijinit tot pe Nicuşor Dan, deşi, iniţial, anunţase că Vlad Voiculescu va fi candidatul partidului. În final, Nicuşor Dan a învins-o pe Gabriela Firea şi a ajuns primarul Capitalei, funcţie pe care a câştigat-o din nou la alegerile locale din vara anului trecut, tot ca independent.

    În cei patru ani şi jumătate de mandat, Nicuşor Dan s-a axat pe schimbarea conductelor de apă caldă, unele vechi din anii 60. Munca din subteran a provocat costuri electorale la suprafaţă. Săptămâni la rând, cartiere întregi din Capitală au rămas fără apă caldă şi căldură. Dincolo de problema datoriilor şi a sistemului energetic, care e bilanţul său ca primar general?

    ”O îmbunătăţire a transportului public cu primele tramvaie noi după Revoluţie şi modernizarea linilor de tramvai, care este în curs. Şi faptul că bucureştenii folosesc transportul public 40% mai mult. Şi foarte, foarte important, o frână pusă pe dezvoltarea imobiliară nocivă din Bucureşti”, a spus Nicuşor Dan, într-un interviu pentru News.ro. Întrebat dacă e de părere că dezvoltatorii imobiliari şi-ar dori să nu mai rămână primar, Nicuşor Dan a răspuns: ”Cred că îşi doresc, dar îşi fac un calcul greşit”.

    Odată ajuns la Cotroceni, Nicuşor Dan a promis că le va cere procurorilor să se ocupe de marea corupţie, în special din zona imobiliară.

    alegeri biografie Nicușor Dan presedinte primar studii usr
    Urmărește pe Google News
    Distribuie. Facebook Twitter WhatsApp Copiați linkul
    marius

    Articole similare

    Renovarea clădirilor istorice private poate fi acum făcută și din fonduri publice locale

    24 martie 2026

    Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș încearcă ”o nouă decolare”

    23 martie 2026

    Interzicerea smartphone-urilor în școli se adoptă rapid în întreaga lume

    23 martie 2026
    Lasă un răspuns Anulează răspunsul

    Citește și

    Azomureș anunță concedieri colective

    11 martie 20262.107 Vizualizări

    Serviciul de ridicat mașini parcate ilegal în Târgu Mureș este nefuncțional

    17 martie 20261.087 Vizualizări

    Reforma administrativă a statului român la… Paștele cailor

    3 martie 20261.047 Vizualizări

    Concedieri în prefecturi. MAI a stabilit numărul maxim de funcționari pe județ

    8 martie 2026406 Vizualizări
    • Facebook
    • Twitter
    • YouTube
    • WhatsApp

    SUSȚINE PRESS21

    Jurnalism independent, susținut de membri. Informația rămâne liberă pentru că este importantă.

    Demo
    Despre noi
    Despre noi
    • Publicație online independentă. Fără afilieri politice, de business sau ideologice.
    • PRESS 21 nu trăiește din clickbait, presiuni politice sau zgomot. Trăiește din claritate, consecvență și încredere.
    • PRESS 21 încurajează comentariile argumentate și relevante. Atacurile, dezinformarea și propaganda vor fi moderate.
      Claritatea este prioritatea noastră. Vezi – Politica de comentarii.
    • Ca membru-susținător al PRESS21, nu plătești pentru acces. Susții un mod de a face presă. Susține PRESS21.

    Informații utile

    Email: contact@press21.ro
    Contact: +40 759 129 129

    Facebook X (Twitter) YouTube WhatsApp
    • Politica de confidențialitate
    • Politica de comentarii
    • Politică cookie-uri (UE)
    © 2026 Designed by REEA.

    Tastați mai sus și apăsați Enter pentru a căuta. Apăsați Esc pentru a anula.

    Administrează consimțământul
    Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
    Funcționale Mereu activ
    Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
    Preferințe
    Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
    Statistici
    Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
    Marketing
    Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
    • Administrează opțiunile
    • Administrează serviciile
    • Administrează vânzătorii {vendor_count}
    • Citește mai multe despre aceste scopuri
    Vezi preferințele
    • {title}
    • {title}
    • {title}