Autor: redactia

TURISM. Primarul municipiului Sighișoara, Ioan Iulian Sîrbu, a anunțat marți că Cetatea Medievală Sighișoara poate fi explorată acum pentru prima dată printr-un tur virtual panoramic. Acest tur va fi disponibil în curând și prin intermediul unei aplicații dedicate. „Suntem mândri să prezentăm, pentru prima dată, un tur virtual panoramic al Cetății Sighișoara! În curând, acesta va putea fi accesat pe site-ul Primăriei și prin aplicația Sighișoara City App. Până atunci, vă invităm să vizitați cetatea folosind acest link: Tur Virtual Sighișoara,” a anunțat primarul Sîrbu pe Facebook. Turul virtual permite turiștilor să descopere cele mai importante obiective din Cetatea Medievală…

Citește mai mult

SĂNĂTATE. Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat marți, printr-un comunicat transmis către Agerpres, că în intervalul 29 iulie – 4 august s-au înregistrat 5.370 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, marcând o creștere de 55,8% comparativ cu săptămâna anterioară. Dintre aceste cazuri noi, 1.716 reprezintă pacienți care s-au reinfectat, fiind testați pozitiv la mai mult de 90 de zile de la prima infectare. În aceeași perioadă, INSP a raportat 13 decese cauzate de COVID-19, toate persoanele decedate având comorbidități. Unul dintre aceste decese a avut loc cu mai mult de o săptămână în urmă. De la începutul…

Citește mai mult

COMUNICAT. Editura Publisol anunta lansarea unei lucrari fundamentale pentru intelegerea unuia dintre cele mai intunecate capitole din istoria umanitatii: „Istoria lagarului de concentrare de la DACHAU 1933-1945” de Paul Berben. Editura Publisol se angajeaza sa aduca in fata publicului lucrari de referinta care contribuie la intelegerea istoriei si la pastrarea memoriei colective. Prin publicarea acestei carti, cititorilor beneficiaza de o resursa valoroasa si profunda despre un capitol crucial din istoria umanitatii. In paginile acestei carti remarcabile, autorul Paul Berben ofera o perspectiva comprehensiva asupra lagarului de concentrare de la Dachau, unul dintre primele si cele mai cunoscute lagare de concentrare…

Citește mai mult

TRAFIC. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul  Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. La data de 6 august a.c., persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Târgu Mureș, în timp ce ar fi deținut, în scopul comercializării, 13 plicuri conținând substanță psihoactivă 2MMC. Ulterior, au fost puse în aplicare două mandate…

Citește mai mult

TECH. Google a decis să înlocuiască stick-ul de streaming Chromecast cu un nou dispozitiv, Google TV Streamer. Design și formăSpre deosebire de Chromecast, care se conecta la televizor printr-un cablu și rămânea suspendat în spatele acestuia, Google TV Streamer are un design diferit. Noul dispozitiv poate fi așezat pe o masă lângă televizor, oferind un aspect mai elegant și o accesibilitate mai ușoară. Specificații tehniceGoogle TV Streamer vine cu specificații hardware îmbunătățite: Procesor: Dispozitivul este echipat cu un chipset cu 22% mai rapid decât cel al Chromecast 4K lansat în 2020.Memorie: Capacitatea memoriei RAM a fost mărită la 4GB.Stocare: Spațiul…

Citește mai mult

ATAC. La data de 7 august a.c., în jurul orei 02.00, Secția 6 Poliție Rurală Brâncovenești a fost sesizată prin intermediul unui apel 112 cu privire la faptul că o persoană ar fi fost atacată de un animal sălbatic. La locația indicată s-au deplasat polițiștii, stabilind faptul că un bărbat de 47 de ani, din comuna Șieuț, județul Bistrița-Năsăud, ar fi fost atacat de un urs în timp ce se afla în zona unei stâne de oi din localitatea Dumbrava, fiind rânit la nivelul membrelor inferioare. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Cu…

Citește mai mult

PODCAST EUROPA. Eurodeputatul mureșean Vincze Loránt (UDMR) își va continua activitatea în Comisia pentru afaceri constituționale (AFCO) a Parlamentului European. Aflat la al 2-lea mandat, Vincze va fi membru supleant întruna din cele mai importante Comisii ale PE, cea pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE). Priorități asumate: drepturile minorității maghiare dar și problema europeană a criminalității organizate! Mai multe în interviul difuzat pe canalul nostru de YouTube.

Citește mai mult

FISCAL. Marți seara, în cadrul emisiunii Jurnalul de Seară de la Digi24, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a explicat că noua măsură privind obligativitatea acoperirii datoriilor către ANAF la vânzarea imobilelor sau terenurilor ar putea fi implementată începând cu 1 octombrie. El a clarificat modul de funcționare a acestui mecanism și pașii pe care trebuie să-i urmeze vânzătorii care au datorii la stat. Marcel Boloș a ținut să elimine orice confuzie legată de această măsură: „Vreau să clarific că această măsură nu va împiedica vânzarea de bunuri și terenuri de către persoanele fizice sau juridice. Odată cu vânzarea acestor bunuri,…

Citește mai mult

FISCAL. Românii care cer bonul fiscal în anumite magazine și pentru diverse servicii ar putea beneficia de reduceri de taxe și chiar de rambursări de bani. Ministerul Finanțelor pregătește această măsură pentru a combate evaziunea fiscală, în special în sectoare cu risc ridicat, cum ar fi serviciile auto, saloanele de înfrumusețare și comerțul. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a explicat că acest sistem, numit „credit fiscal”, va oferi contribuabililor deduceri sau rambursări bazate pe bonurile fiscale colectate. „Practic, contribuabilii persoane fizice vor putea beneficia de deduceri aducând bonuri din zone de activitate cu risc fiscal mare”, a declarat Boloș. Pentru a…

Citește mai mult

EVENIMENT. Muzeul Județean Mureș are plăcerea de a vă invita sâmbătă, 17 august 2024, între orele 10.00 și 19.00, la evenimentul special intitulat ZIUA ARHEOLOGIEI, care va avea loc în Parcul Arheologic de la Călugăreni (comuna Eremitu, județul Mureș). Intrarea este liberă. Acest eveniment marchează includerea sitului pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, oferind publicului ocazia unică de a descoperi rezultatele săpăturilor arheologice. Pe fondul lucrărilor de restaurare și dezvoltare a Parcului Arheologic de la Călugăreni, începute în 2023 și programate să se încheie în 2026, Festivalul Roman de la Călugăreni va lua o mică pauză. Însă nu vă faceți…

Citește mai mult