Autor: redactia
COTROCENI. La 4 luni după alegeri, președintele Nicușor Dan își completează echipa cu nume experimentate. Șase din cei 11 consilieri prezidențiali pe care îi are în prezent vor fi schimbați. Printre cei care pleacă: Cristian Diaconescu și Luminița Odobescu. Șeful statului urmează să anunțe luni, 6 octombrie, numirea oficială a noilor consilieri prezidențiali. Este vorba despre un grup de peste zece oameni, printre care europarlamentari, diplomați, profesori și foști colaboratori din Primăria Capitalei. Noii oameni ai președinteluiEugen Tomac ar urma să coordoneze Departamentul Românilor de Pretutindeni, un departament dedicat diasporei. Va fi consilier onorific, putându-și astfel păstra și mandatul de…
ARHIVĂ. Mureșenii care își pregătesc dosarul de pensionare pot accesa cartea de muncă, mai facil, dintr-un singur loc în arhive. Pentru eliberarea documentelor necesare dosarelor de pensionare, există posibilitatea de a obține adeverințe și copii după carnete de muncă păstrate la ARHIVATORUL – Depozitul Arhivele Transilvania SRL, informează instituția Prefcturii Mureș. În prezent, societatea deține în arhivă peste 100.000 de carnete de muncă, aparținând angajaților din numeroase întreprinderi și instituții din județul Mureș. Lista completă poate fi consultată pe site-ul oficial: www.arhivatorul.ro sau direct la sediul instituției. Există mai multe modalități de contact pentru cetățeni, atît online cât și direct:•…
REORGANIZARE. Negocierile pentru reforma administraţiei publice, purtate miercuri de cele 4 formaţiuni din coaliţie, au pus pe masă noi propuneri care ar putea reduce din cheltuielile directe ale statului. Transformarea unor municipii înapoi în orașe, dar și a unor orașe la statutul de comune, este în principiu agreată de toate partidele. Chiar dacă nu s-a ajuns la un acord final, reforma va fi una de mare amploare rangul localităţilor urmând să se schimbe pe baza datelor de la referendum. Asta înseamnă că unele municipii care au pierdut locuitori devin oraşe şi astfel pierd şi din numărul de angajaţi de la…
MATERNITATE. La începutul lunii iunie 2025, la maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au fost înregistrate opt cazuri de infecţie cu Serratia Marcescens, aceeaşi bacterie care a fost identificată şi în cazul bebeluşilor decedaţi la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi. Medicul epidemiolog Mihai Negrea a relatat pentru News.ro cum a fost gestionată situația. Încă de la identificarea primului caz în zona de ATI-prematuri au fost aplicate măsuri foarte stricte de limitare a infecţiei. Comunicarea cu echipele DSP s-a făcut foarte repede, înainte de existenţa focarului, spune Dr. Mihai Negrea, specialist epidemiolog cu supraspecializare pe managementul infecţiilor asociate asistenţei medicale…
OMAGIU. Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, la înmormântarea Preafericitului Părinte Cardinalul Lucian Mureşan, că Transilvania n-ar fi azi ce este, fără comunitatea şi Biserica greco-catolică. Citește și: A murit Lucian Mureșan, conducătorul Bisericii greco-catolice din România ”Cred că trebuie să folosim orice moment şi în special momente omagiale, cum este acesta, ca să ne spunem nouă înşine şi să spunem şi altora că lumea nu începe cu noi şi că în ce suntem noi azi este mult din ce au trăit alţii înaintea noastră. Şi spunând asta, spun că Transilvania n-ar fi azi ce este, fără comunitatea şi Biserica greco-catolică,…
ALEGERI. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) câștigă o nouă majoritate în Parlament și poate forma singur noul guvern în Republica Moldova. Rezultatul este prefigurat după procesarea rezultatelor din 99,21 la sută din secţiile de vot, care arată că PAS obţine 49,91 la sută din voturi. Rezultatele parțiale ale alegerilor parlamentare după centralizarea a 2.271 dintre cele 2.274 (99,87%) de procese verbale, luni dimineață, arată că noul legislativ din Republica Moldova va avea cinci formațiuni politici. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a câștigat 55 de mandate, din totalul de 101, și va avea majoritatea în Parlament. Pe locul al doilea se…
ALEGERI. Republica Moldova organizează pe 28 septembrie alegeri parlamentare cu miză istorică, scrutin care ar putea decide dacă țara își continuă parcursul european sau se întoarce în sfera de influență a Rusiei. Votul are loc în contextul acuzațiilor de amestec al Moscovei în campanie și al incertitudinii privind șansele partidului pro-european PAS de a-și păstra majoritatea absolută. În România, cetăţenii moldoveni vor putea vota într-una dintre cele 23 de secţii de votare organizate în orașe din toată țara. Astfel, vor fi deschise 5 secții în Bucureşti, 3 în Iaşi, câte două în Braşov, Cluj şi Timişoara, câte una în Bacău,…
DECES. Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, a murit joi la vârsta de 94 de ani. Lucian Mureşan (1931-2025), cardinal şi arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, s-a născut la Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare. A urmat studii la Baia Mare şi Alba Iulia, însă, în perioada regimului comunist, a fost exmatriculat din Institutul Teologic Romano-Catolic şi a lucrat mai bine de trei decenii în cariera de piatră şi la Drumuri şi Poduri. Hirotonit preot clandestin în 1964,…
POPULAȚIE. ”Populația reală de urși în județul Mureș, în acest an, este de 1543 de exemplare” a declarat, astăzi, directorul executiv al APM Mureș, Cristina Pui. Numărul final a fost furnizat de Asociațiile de vânătoare care gestionează cele 64 de fonduri cinegetice din județ. Cu un an înainte acestea au raportat doar jumătate din numărul real! Raportul de activitate prezentat de șefa Agenției de Protecție a Mediului Mureș, la ședința de azi a Colegiului Prefectural, a dezvăluit, pentru prima oară, număr real de urși care ar trăi pe raza județului. După ce o mare parte din gestionarii fondurilor de vânătoare…
DNA. Serviciul Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) se desființează după ce procurorii anticorupție au început să demisioneze sau să se transfere la alte instituții, încă de anul trecut. Serviciul DNA Mureș va fi transformat într-un simplu Birou Teritorial în subordinea Serviciului Teritorial Cluj, după ce a rămas cu un singur procuror. Și acesta și-a cerut transferul de la sfârșitul lunii octombrie. Sediul va rămâne în municipiul Târgu Mureș și se va ocupa, cu precădere, de reprezentarea în fața instanțelor din județul Mureș, precizează Biroul de Presă din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, într-un răspuns la solicitarea Radio Târgu Mureș.…