Autor: marius

TENIS. Fără reprezentare în concursul masculin, România va trimite 5 fete pe tabloul feminin de la Australian Open 2025, 12-26 ianuarie, urmare a celor două victorii înregistrate de Anca Todoni și de Gabriela Ruse în meciurile de calificare de azi-noapte. Cu clasament în Top 100 mondial, Sorana Cîrstea (34 de ani, 72 WTA), Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) și Jaqueline Cristian (26 de ani, 85 WTA) erau sigure de locul lor în primul tur la Melbourne, având asigurată calificarea directă. Sorana Cîrstea (#72 WTA) a fost cea mai ghinionistă dintre românce. Sportiva noastră va juca în runda inaugurală cu…

Citește mai mult

Oficiali din Ministerul Transporturilor au anunțat depunerea 5 oferte pentru proiectarea și execuția – , care va asigura legătura între Autostrada Moldovei (Ploiești – Pașcani) #A7, Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea și Drumul Expres Brăila – Galați, Tulcea și Constanța. Principalele caracteristici prevăzute în contract sunt: 73,5 km lungime traseu, 2 benzi pe sens, 57 structuri (24 poduri, 31 pasaje, 2 structuri casetate), 6 parcări de scurtă durată, spații de servicii tip S1, perdele forestiere și 6 noduri rutiere. Valoarea estimată a acestui obiectiv de investiții este de 5,53 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de…

Citește mai mult

FURNIZARE. Romgaz se pregătește să devină furnizor de gaze naturale iar dacă procedurile de achiziție și implementare se vor desfășura conform graficului stabilit, primele oferte destinate consumatorilor casnici și non-casnici mici vor fi disponibile în anul 2025, a anunțat joi Ministerul Energiei. Potrivit sursei citate, acest proiect va asigura accesul unui număr cât mai mare de români la gaze naturale furnizate în regim concurențial, consolidând securitatea energetică a României, și va contribui la digitalizarea sectorului energetic, pregătindu-l pentru provocările viitorului. ‘Romgaz face un pas curajos spre piața de furnizare. Prin această inițiativă, compania își extinde orizonturile și reconfirmă că energia…

Citește mai mult

SPRIJIN. Volodimir Zelenski s-a oferit, într-o conversație prin telefon cu președinta Maia Sandu, să ajute Republica Moldova cu cărbune ucrainean, în contextul crizei energetice declanșate de Rusia, anunță TVRInfo.Autoritățile auto-proclamate de la Tiraspol, Transnistria, au anunţat ieri că nu mai au gaz decât pentru maximum 24 de zile. Termocentrala electrică de la Cuciurgan, care funcționează acum pe cărbune, poate produce maximum 150 de Megawați, din care 23 sunt necesari în procesul de producție. Diferența este completată de hidrocentrala de la Dubăsari. Gigantul rus Gazprom a oprit livările către regiunea separatistă, contrar obligațiilor contractuale.

Citește mai mult

PE BURTA GOALĂ. Studiul privind „Calitatea vieții liceenilor din România”, publicat la sfârșitul anului trecut, susține că 10% dintre elevii de liceu se confruntă cu lipsa mâncării suficiente lunar, săptămânal sau chiar zilnic. Cercetarea mai arată că 11% dintre elevii de liceu mănâncă trei mese pe zi o dată sau de două ori pe săptămână, în timp ce 4% NU știu ce înseamnă mic-dejun, prânz și cină. Interesant este că 20% dintre elevii de liceu consideră drept „prea mari” cheltuielile pentru școală. Aici vorbim despre rechizite, încăltăminte, transport, cazare și mâncare… La cercetare au participat peste 4.500 de elevi din 76…

Citește mai mult

MOTIVARE: Curtea de Apel București a publicat miercuri seara motivarea deciziei prin care a fost respinsă, pe 31 decembrie, acțiunea deschisă în justiție de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale. În esență, judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel București susține că Biroul Electoral Central a pus în aplicare decizia Curții Constituționale din 6 decembrie de anulare a alegerilor, iar deciziile CCR sunt definitive și obligatorii, prin urmare nu pot fi analizate în instanță. De asemenea, judecătoarea spune că, prin anularea alegerilor prezidențiale, BEC nu a încălcat drepturi civile și fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție (dreptul…

Citește mai mult

AUTO. Dacia a anunțat prețurile oficiale pentru noul său SUV, Bigster, marcând o etapă importantă în strategia mărcii. Modelul, care va fi produs la Mioveni, promite să ofere un raport excelent între preț și performanță, cu un cost de intrare pentru BIGSTER ESSENTIAL de la 23.000 EUR pentru versiunea de bază, 1.2 ECO-G 140. Pentru cei interesați de soluții hibride, Bigster va fi disponibil și în varianta cu motor de 1.8 litri benzină și motor electric, la un preț pentru EXPRESSION de la 24.400 EUR. Această configurație hibridă beneficiază de o baterie de 1,2 kWh, care recuperează energia din frânare, și…

Citește mai mult

REGULI. Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni, relatează AFP, conform Mediafax.ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor. Documentul – care costă zece lire sterline (12 euro) – este valabil doi ani, însă este necesar ca acesta să fie înnoit după schimbarea paşaportului. ETA permite un sejur de maximum şase luni în Regatul Unit. Acest sistem, care priveşte călătoriile în…

Citește mai mult

ALEGERI. Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale. Primul tur de scrutin urmează să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai, a anunțat PNL într-un comunicat. Astfel, alegerile vor avea loc la două săptămâni după Paşte. ”În prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc la data de 4 mai, iar turul al doilea să aibă loc la data de 18 mai. Decizia ține cont de nevoia ca turul I al alegerilor să aibă loc în…

Citește mai mult

TARIFE MAJORATE. Compania Aquaserv a majorat, de la 1 Ianuarie 2025, tarifele pentru alimentarea cu apă potabilă la 8,16 lei metrul cub, în timp ce costul pentru canalizare și epurarea aceluiași metru cub utilizat costă 7,16 lei. Creșterea efectivă este de 5,5%, tarif în care este inclusă și inflația. La nivel național, jumătate dintre operatorii de furnizare a apei potabile au crescut tarifele de la 1 ianuarie 2025. Restul încă funcționează cu tarife vechi de un an sau chiar doi ani. Județul Mureș se află pe la mijlocul clasamentului  național în ceea ce privește tarifele. Există operatori care au anunțat…

Citește mai mult