Conform calendarului Ministerului Educației, înscrierile pentru candidați încep pe 15 iulie și se încheie pe 22 iulie. Calendarul examenului este structurat astfel:
– 8 și 9 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
– 9 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
– 12 august: evaluarea competențelor digitale.
– 13 și 14 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Probele scrise se vor desfășura după următorul program:
– 19 august: limba și literatura română (proba E.a).
– 20 august: proba obligatorie a profilului (proba E.c).
– 21 august: proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d).
– 22 august: limba și literatura maternă (proba E.b).
Rezultatele la probele scrise vor fi afișate pe 26 august până la ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00. Contestațiile vor fi soluționate între 27 și 29 august, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 30 august.
La prima sesiune de Bacalaureat din acest an, după soluționarea contestațiilor, rata de promovare a fost de 78,2%.
