NATURĂ. De pe urma metodelor tradiționale au de beneficiat sute de specii, însă cum ele sunt substituite gradual de noi tehnici agricole, impresionantele căpițe sunt simbolul unui mod de viață pe cale de dispariție, scrie The Guardian într-un reportaj, relatează Rador Radio România.
Căpițele aurii de fân în formă de lacrimă sunt un simbol multi-secular al vieții rurale din România.
Aceste clăi înalte de trei metri constituie în toiul verii culminarea unei zile de trudă pentru întreaga familie, de la copii la bunici. Ei taie împreună iarba crescută până la brâu, o lasă la uscat în arșița soarelui, apoi o clădesc pe verticală pentru a o depozita pentru la iarnă, pieptănând suprafața fânului de sus în jos pentru a-l proteja de vitregiile vântului, ploii și zăpezii.
Pe parcursul iernii din căpiță se scote fân și li se dă animalelor
Munca e colectivă și implică mult efort fizic, iar de pe urma ei au de beneficiat mult mai multe specii decât doar oamenii și animalele lor. Cercetările arată că aceste fânețe sunt printre cele mai bio-diverse ecosisteme terestre de pe planetă, înțesate de greieri, fluturi și păianjeni, precum și peste 100 de specii de ierburi și flori.
Iar însăși activitatea umană e cea care face ca aceste habitate să fie atât de bogate în viață sălbatică: sute de specii de plante, păsări și insecte s-au adaptat pe parcursul secolelor de cultivat și cosit, ajungându-se ca ciclurile vieții lor să fie întrețesute cu agricultura.
Sunt cercetări care arată că fânețele tradiționale din România sunt mai bogate în specii sălbatice decât pășunile protejate prin declararea lor rezervații naturale.
Din mai până în iulie, când se taie prima oară iarba, fânețele se umplu cu flori și insecte. În România se regăsesc unele dinte cele mai vaste pășuni din Europa încă gestionate prin metode tradiționale.
Dar pe măsură ce agricultura modernă se infiltrează, căpițele ajung să devină simbolul unui mod de viață pe cale de dispariție. În mai toată Europa de Vest răspândirea fertilizatorilor chimici a provocat dispariția pășunilor bogate în specii sălbatice, care în mod normal ar fi trebuit să acopere întreaga zonă rurală. În ultimul secol Regatul Unit și-a pierdut 97% din pășunile cu floră sălbatică.
Și în România situația se schimbă rapid: tinerii abandonează satele, plecând la muncă în alte părți ale Europei, iar oamenii și caii sunt înlocuiți de mașinării și fertilizatori. „În ultimii 300 sau 400 de ani n-a fost aproape nici o schimbare, iar acum, în ultimii 30 de ani, totul se schimbă extrem de rapid. În ultimii câțiva ani se schimbă ca fulgerul”. spune Sarig Attila, un fermier din Ghimeş-Făget, un mic sat de munte din Carpații Orientali
Acum nu mai există în sat decât câteva familii care fac fânul prin metoda strict tradițională. Fiindcă mulți tineri au plecat, Attila nu mai are pe cine plăti pentru a-l ajuta, astfel că e mai ieftin să folosească o mașinărie. „Oamenii își iau tractoare fiindcă sunt mai puternice decât caii și pot face multe lucruri”, spune Attila, care se teme că legătura de veacuri dintre om și natură e acum pe cale să dispară.
Dar sunt și mulți oameni care acționează pentru ca acele căpițe aurii să nu devină relicve ale trecutului.
Nat Page e directorul Fundației Adept Transilvania, o organizație din România care se ocupă cu conservarea biodiversității și dezvoltarea rurală și care colaborează cu fermierii în vederea unei gestionări optime și profitabile a pășunilor.
Îi ajută pe fermieri să acceseze fonduri pentru protecția biodiversității și să-și creeze piețe de desfacere.
Fundația se ocupă de o zonă de 30.000 de hectare de pășune situată la sud de Sighișoara, în sud-estul Transilvaniei, și cuprinzând în total 5.000 de mici fermieri. „Poți merge zile întregi numai prin fânețe”, spune Page.
„Transilvania e ultima regiune a Europei care încă mai are peisaje agricole tradiționale excelente și pe mari întinderi. Dorim să le oferim micilor fermieri stimulente pentru a rămâne pe loc.”
Însă în teren distrugerea metodelor tradiționale românești continuă neabătută, existând zone în care jumătate din fânețe sunt lăsate necosite.
Dispariția acestor fânețe tradiționale „are loc pretutindeni”, spune Attila, și, în lipsa intervenției omului, biodiversitatea a intrat în declin. „Nu sunt oameni suficienți pentru a face treaba – tinerii abandonează satul.”
„Pentru mine e trist”, spune el. „Eu văd o valoare enormă în acest lucru, dar noua generație nu o vede.”
