ECONOMIE
RCA. Din 10,5 milioane de autovehicule înregistrate oficial, doar 7,65 milioane au RCA. Potrivit unui proiect publicat spre consultare publică pe…
INFRASTRUCTURĂ. Cristian Pistol, directorul CNAIR, a anunțat că lucrările la Autostrada Transilvaniei avansează. El a făcut referire la secțiunea Zimbor…
HIDRO. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a inaugurat repunerea în funcțiune a hidroagregatului 1 de la hidrocentrala Porțile de Fier 1.…
SEZON PLANTARE. Odață cu încălzirea vremii, fermierii dar și cei care au grădini mai mici au intrat în frenezia pregătirii…
NEGOCIERI. Comisia Europeană anunţă joi, 20 martie, că îşi amână – până la jumătatea lui aprilie – intrarea în vigoare…
NUCLEAR. Secretarul american al energiei, Chris Wright, a declarat că Statele Unite ar putea interveni pentru a gestiona centralele electrice…
MEDICAL. Numărul certificatelor profesionale solicitate de medici anul trecut a fost cu 50% mai mare față de 2023 – arată…
ALERTĂ. Unul dintre cei mai mari fermieri din țară, Dimitrie Muscă, afirmă că autoritățile trebuie să suspende importurile de lapte…
PRODUCȚIE. Combinatul chimic de la Azomureș ar putea să reia producția de îngășăminte chimice ”de mâine, dacă resursa principală: gaz…
RĂZGÂNDIRE. Guvernul a amânat până la sfârşitul acestui an aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor din sistemul public…