ECONOMIE
CONCEDII. Puțini angajați reușesc să își ia toate zilele de concediu de odihnă într-un an, ceea ce ridică întrebări despre…
SĂRBĂTOARE. Pe 15 august, credincioșii ortodocși și catolici celebrează Adormirea Maicii Domnului, o sărbătoare deosebit de importantă în calendarul bisericesc.…
CONDAMNARE. Curtea de Apel București a pronunțat, miercuri, sentințe definitive în dosarul privind fraude cu fonduri europene în care au…
COMUNICAT. În perioada 15 – 18 august, Serviciul de Stare Civilă al Serviciului Public Comunitar Local de Evidentă a Persoanelor…
COMUNICAT DE PRSĂ. Peste 350 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș vor fi în mijlocul…
SPORT. Conform unui comunicat de presă emis astăzi de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), vineri, 16 august, începând cu…
COMUNICAT DE PRESĂ. Federația „Solidaritatea Sanitară” din România constată, cu tristețe, existența unui curent de opinie defavorabil sistemului public de…
SIGURANȚĂ. Începe minivacanța de Sfânta Maria, iar cu această ocazie mulți au planificat să viziteze un alt oraș sau chiar…
SĂNĂTATE. Bilanțul morților suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon” crește, iar în atenția anchetatorilor a fost adus un nou caz…
CURIOZITĂȚI. Contrar așteptărilor comune, cel mai vechi Ferrari de stradă încă în circulație nu se află într-o colecție exclusivistă dintr-un…