ULTIMELE STIRI
VIZE SUA. Decizia privind includerea României în programul Visa Waiver este în curs de revizuire, ceea ce ridică semne de…
NEGOCIERI. Comisia Europeană anunţă joi, 20 martie, că îşi amână – până la jumătatea lui aprilie – intrarea în vigoare…
EDUCAȚIE. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță înființarea a șapte programe universitare…
NUCLEAR. Secretarul american al energiei, Chris Wright, a declarat că Statele Unite ar putea interveni pentru a gestiona centralele electrice…
Prezidențiale2025. Procedura privind stabilirea candidaturilor la alegerile prezidenţiale din luna mai s-a încheiat astăzi, astfel că acum se ştie clar…
MEDICAL. Numărul certificatelor profesionale solicitate de medici anul trecut a fost cu 50% mai mare față de 2023 – arată…
ALERTĂ. Unul dintre cei mai mari fermieri din țară, Dimitrie Muscă, afirmă că autoritățile trebuie să suspende importurile de lapte…
CONTROALE RAR. Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat direct în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, aproape…
NEGOCIERI. Președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin au convenit marți într-o convorbire telefonică asupra faptului că războiul…
PRODUCȚIE. Combinatul chimic de la Azomureș ar putea să reia producția de îngășăminte chimice ”de mâine, dacă resursa principală: gaz…