PATRIMONIU. Concursul pentru ocuparea postului de manager general al Institutului Național al Patrimoniului (INP) a fost suspendat marți, de urgență, printr-o decizie a Curții de Apel București. Instanța a anulat astfel Ordinul Ministerului Culturii care a stat la baza procedurii, după contestația depusă de peste 50 de organizații active din domeniul patrimoniului.
Miza este cu atât mai mare cu cât Ministerul pregătește o reorganizare amplă a sistemului de protejare a patrimoniului și care pune sub semnul întrebării chiar viitorul INP!
Controversa a devenit publică odată cu scrisoarea fostului director al INP, Ștefan Bâlici, adresată organizațiilor din domeniul patrimoniului cultural. Bâlici (în prezent Președinte al Ordinului Arhitecților din România) atrăgea atenția asupra condițiilor concursului pentru ocuparea postului de manager al INP.
Ministerul Culturii solicita candidaților să formuleze o viziune asupra reorganizării instituției pornind de la documentul ministerial „Patrimoniul cultural național – Arhitectura instituțională integrată”.
Ștefan Bâlici semnala un paradox greu de ignorat: Ministerul căuta un manager pentru o instituție al cărei rol este, în același timp, diminuat în noua arhitectură propusă.
Ce propune Ministerul Culturii
”Documentul prevede desființarea INP și a direcțiilor județene pentru cultură, transferul principalelor sarcini ale institutului către minister, inclusiv a finanțării protejării monumentelor istorice, instituționalizarea dialogului ministerului cu societate civilă printr-un organism – „Alianța națională a ONG-urilor din domeniul restaurării și valorificării monumentelor istorice” – format exclusiv din organizații de utilitate publică, un statut acordat sau revocat discreționar de guvern, alături de alte numeroase schimbări radicale și distructive ale sistemului public de protecție a monumentelor istorice. ” afirmă Ștefan Bâlici.
Documentul ministerial nu include institutul în noua arhitectură, în timp ce atribuțiile sale operaționale sunt distribuite către cele 12 Institute Regionale de Patrimoniu.
Digitalizarea nu înlocuiește expertiza
Reforma prevede o Direcție Patrimoniu Digital, care ar administra registrele naționale, arhivele și bazele de date. Digitalizarea este considerată necesară, dar nu este clar ce se întâmplă cu expertiza acumulată în cadrul INP. E vorba de expertiza specialiștilor și memoria instituțională acumulată în decenii: arhive, studii, documentații tehnice și istoricul intervențiilor asupra monumentelor.
„Această propunere desființează funcțional Institutul Național al Patrimoniului, o instituție care a acumulat în decenii o experiență și o memorie instituțională importante. Nu este clar cum vor fi gestionate proiectele aflate în derulare, contractele existente sau resursa umană specializată.” avertizează Irina Iamandescu, director adjunct al INP.
Aceasta susține într-un interviu acordat Radio România Cultural că reforma ar trebui să pornească de la consolidarea structurilor existente, nu de la înlocuirea lor.
„Nu poți proteja patrimoniul dacă nu ai oameni specializați și structuri eficiente în teritoriu. Direcțiile județene pentru cultură sunt cronic subdimensionate. Există direcții care funcționează cu un singur specialist pentru monumente istorice sau chiar fără personal de specialitate.” a mai declarat Irina Iamandescu.
Noua structură ridică și problema responsabilității. Cu atribuții împărțite între direcții centrale, inspectorate regionale, muzee, experți și beneficiari, rămâne de clarificat cine răspunde atunci când o decizie urgentă trebuie luată sau când apar blocaje între instituții.
Regionalizarea este una dintre ideile centrale ale proiectului
Ministerul argumentează că patrimoniul cultural depășește granițele administrative și că o abordare regională ar putea reduce fragmentarea și permite politici mai coerente.
„Regionalizarea poate să fie o soluție. Dar ea nu este automat o soluție doar pentru că este regionalizare. Întrebarea esențială este dacă noua structură va aduce mai multă competență, mai multă capacitate de intervenție și mai multă responsabilitate clară în teritoriu.” ne-a declarat în exclusivitate arhitectul Klaus Birthler , fost consilier pe patrimoniu în Ministerul Culturii.
„Cum poate statul român garanta protecția patrimoniului în condițiile în care același stat nu poate încă, pe deplin, controla disciplina în construcții la nivel local?” mai întreabă Klaus Birthler.
Reforma e necesară, dar făcută transparent și profesionist
Peste 50 de organizații de patrimoniu s-au pronunțat împotriva formulei de organizare propuse de minister și au obținut în instanță suspendarea concursului de manager pentru INP.
Specialiștii din sector susțin că există deja propuneri concrete și substanțiale de optimizare a organizării și funcționării sistemului public de protecție a patrimoniului cultural, inclusiv a arhitecturii instituționale, elaborate temeinic și ignorate minister: Codul patrimoniului cultural – document final încă nepublicat, dar și Strategia națională de protecție a monumentelor istorice – document în formă finală, transmis de Ministerul Culturii pentru avizarea interministerială.
Rămâne de văzut dacă un viitor guvern, cu un nou ministru al Culturii, va ține cont și de opiniile experților de patrimoniu.
În loc de concluzii, întrebări care nu pot fi ocolite
Reforma patrimoniului este necesară, însă rămâne fără răspuns întrebarea esențială: de ce este necesară dispariția INP pentru ca reorganizarea să fie pusă în aplicare?
Dacă problema este că actualul sistem este prea fragmentat, de ce soluția trebuie să presupună transferul atribuțiilor de evaluare, monitorizare și fundamentare tehnică ale INP către cele 12 IRP?
Dacă problema este lipsa de eficiență, unde este analiza comparativă care demonstrează că aceste funcții vor fi exercitate mai bine de structurile regionale?
Dacă problema este lipsa coordonării teritoriale, de ce nu poate INP fi reorganizat pentru a lucra într-o asemenea rețea?
Dacă problema este birocrația, ce funcții ale INP sunt considerate redundante și pe baza căror indicatori?
Și, mai ales, ce se întâmplă cu oamenii?
Un institut nu înseamnă doar o denumire juridică. Înseamnă profesioniști, arhive, proiecte, metodologii, relații instituționale, responsabilități asumate și o istorie de decizii. Desființarea sau absorbția unei asemenea structuri trebuie precedată de o analiză serioasă a ceea ce se păstrează, a ceea ce se pierde și a ceea ce trebuie reconstruit.
Urmărim subiectul.
Cristian Uifălean
