AGRESIUNE. Un director din cadrul Primăriei Târgu Mureș a fost atacat în fața casei sale, situată la aproximativ cinci minute de zona centrală, de un individ necunoscut. Funcționarul public a scăpat nevătămat și a depus o plângere la Poliție.
Potrivit cotidianului Cuvântul Liber, agresorul, care purta cagulă, a încercat să-l lovească pe oficialul primăriei, vineri (7 martie) dimineață. Acesta a reușit să se ferească, însă s-a dezechilibrat și a căzut. În cădere, i-ar fi smuls cagula atacatorului, dar nu a reușit să-i vadă fața. Înainte de a fugi, agresorul a proferat amenințări la adresa directorului. Întregul incident a durat doar câteva zeci de secunde, după care atacatorul a fugit.
Poliția municipiului Târgu Mureș a confirmat astăzi, într-un comunicat, că a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind desfășurate în continuare cercetări specifice pentru depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei și luarea măsurilor legale.
Primarul Tg.Mureșului, Soós Zoltan a condamnat astăzi, pe pagina de Facebook a Primăriei, atacul asupra funcționarului public.
Edilul a scris că ” Primăria Municipiului denunță cu fermitate agresiunea asupra unui director din instituție – un gest inacceptabil, de o gravitate extremă. Violența nu are loc în orașul nostru! Cei care muncesc pentru binele comunității nu vor fi intimidați. Autoritățile anchetează cazul, iar cei vinovați vor fi trași la răspundere. Nu acceptăm amenințări sau presiuni! Suntem solidari cu colegul nostru și ne continuăm misiunea, fără teamă și fără compromisuri.”
Colegii de la Cuvântul Liber, se întreabă dacă ”acest atac vreo legătură cu faptul că directorul agresat este martor în mai multe dosare instrumentate de organele de cercetare, în diferite speţe? Sau poate fi vorba despre faptul că a deranjat interese comerciale ale unor entități private care au contracte cu Primăria Târgu Mureș?”.
Vom reveni.
