PIAȚA MUNCII. Şomajul în rândul tinerilor atinge cote alarmante în ţara noastră şi se apropie de 27%. Iar o cercetare făcută de Banca Centrală arată că avem un şomaj de şapte ori mai ridicat în cazul persoanelor cu un nivel scăzut de educaţie.
Tinerii nu vor să lucreze pe salariul minim şi au pretenţii pe care angajatorii le consideră prea mari, deşi unii dintre ei nu ştiu nici măcar să scrie sau să citească, susțin autoritățile din domeniul muncii
Pentru 9 din 10 tineri banii sunt al doilea lucru important în carieră. Un sondaj făcut de cea mai mare companie de recrutare online, și difuzat de RRA, arată că cei cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani consideră că salariul corect pentru ei ar trebui să fie între 3.000 şi 7.000 de lei, iar cel mai important lucru este posibilitatea de a lucra de acasă sau, în cel mai rău caz, în sistem hibrid, cu posibilitatea de a decide câte zile să vină la birou, mai arată sondajul
