DEMISIE. Premierul Marcel Ciolacu a solicitat miercuri demisia președintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteș, după ce acesta a declarat că există „acuzații și dovezi clare” că liderul AUR, George Simion, ar fi avut întâlniri cu ofițeri GRU și ar fi încercat să deturneze manifestații electorale.
Ciolacu a criticat dur afirmațiile lui Chirteș, susținând că astfel de declarații sunt „extrem de grave” și că șeful Comisiei SRI „a atras un serviciu secret în campania electorală, lucru total nepermis într-un stat democratic.” Premierul s-a întrebat, de asemenea, cum ar putea Chirteș să dețină astfel de informații, subliniind că rolul Comisiei nu este acela de a colecta informații de securitate.
„Crezând că este inteligent, a spus o gogomănie cât el de mare”, a declarat Ciolacu într-o conferință de presă la Londra. Premierul a subliniat că prin aceste afirmații, Chirteș ar fi deschis posibilitatea ca SRI să fie perceput ca un actor în campania electorală, o situație pe care Ciolacu o consideră inacceptabilă.
Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI, a fost întrebat la Parlament despre interdicțiile de acces în Ucraina și Republica Moldova impuse lui George Simion. Chirteș a afirmat că aceste măsuri au la bază „acuzații și dovezi clare” privind întâlniri între Simion și ofițeri GRU, dar a recunoscut că nu deține informații concrete despre eventuale încercări de deturnare a manifestațiilor în România.
