ALEGERI. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pregătește o transformare profundă a modului în care se vor desfășura viitoarele procese electorale din România, vizând o reducere a costurilor și simplificarea logisticii din secțiile de votare, cum ar fi renunțarea la ștampile, autocolante și buletine-broșură și, eventual, introducerea unor urne inteligente cu scanare, a anunțat vineri, la Târgu Mureș, președintele instituției, Adrian Țuțuianu. – relatează AGERPRES.
El a catalogat logistica electorală din România drept ‘depășită’ și a anunțat că AEP va lansa în această toamnă un proiect-pilot, în colaborare cu administrațiile locale, pentru a testa tehnologii noi și măsuri de simplificare a procedurilor de vot.
‘Mă gândesc că am putea avea urne care să fie un pic mai inteligente, în sensul de a număra buletinele de vot cu scanare, sau am putea să avem chiar urne, într-un viitor, care nu doar să scaneze, ci să poată scoate și opțiunile de vot. Cred că a venit vremea să renunțăm și la ștampilele cu mențiunea ‘Votat’ și tuș. Putem să folosim și un pix și o căsuță în care cetățeanul să marcheze cu un X, cu un DA, opțiunea de vot’, a declarat Adrian Țuțuianu, într-o conferință de presă.
De asemenea, oficialul a subliniat că noile cărți electronice de identitate obligă instituția să elimine definitiv autocolantele aplicate tradițional pe spatele documentelor.
O altă schimbare vizează eliminarea buletinelor de vot voluminoase, de tip broșură, în special la alegerile locale, măsură fundamentată pe o analiză extinsă a sistemelor de logistică din 22 de state membre ale Uniunii Europene.
‘Ne gândim să simplificăm buletinul de vot. Există state în care, mai ales unde sunt foarte mulți candidați la locale, nu se mai trec toți candidații de la un partid politic, să ai 20 de pagini ale buletinului de vot, ci se trec în chenar partidele politice, lista se afișează la secția de vot (…). Ar putea să fie un buletin de o pagină, cu o reducere corespunzătoare de costuri și, în același timp, și cu o simplificare și o ușurare a muncii de numărare, de consemnare a rezultatelor votării’, a explicat Țuțuianu.
Președintele AEP a anunțat și o reformă a Corpului Experților Electorali, structură ce numără aproximativ 40.000 de persoane eligibile pentru a deveni președinți sau locțiitori ai secțiilor de votare, recunoscând că problemele apărute la ultimele scrutine au fost cauzate de o pregătire deficitară și de un sistem de testare ineficient.
Pe lângă măsurile administrative, AEP își propune intensificarea programelor de educație democratică în licee și universități pentru a combate fenomenul dezinformării de pe rețelele sociale, sursa principală de informare pentru majoritatea tinerilor.
Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral
Adrian Țuțuianu a explicat că anomalia provine din disfuncționalități vechi ale stării civile. Peste 17.000 de cetățeni cu vârste de peste un secol figurează încă în bazele de date, deși, cel mai probabil, au decedat, dar radierea lor din Registrul Electoral este imposibilă în lipsa documentelor oficiale.
Pentru a rezolva problema persoanelor blocate în sistem, dar și a cazurilor în care există cetățeni cu două CNP-uri, AEP va declanșa o evidență centralizată pe județe și localități, apelând la metode suplimentare.
Astfel, în urma întâlnirii zonale de la Târgu Mureș cu angajații Autorității Electorale Permanente s-a decis ca echipe ale instituției să meargă la primării pentru ca edilii să caute rude sau vecini care dețin acte de deces.
Adrian Țuțuianu a spus că se vor face verificări încrucișate cu Casa Națională de Pensii (pentru a vedea când s-a stopat plata unei pensii pe motiv de deces) și cu Casele de Sănătate și se va colabora cu Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, aflată încă în proces de finalizare a structurii sale informatice.
O altă vulnerabilitate majoră semnalată de Țuțuianu o reprezintă românii cu domiciliul în străinătate, aproximativ un milion, dintre care peste 400.000 sunt cetățeni din Republica Moldova care au redobândit cetățenia română.
‘Noi nu știm nimic despre ei. În săptămânile următoare avem o întâlnire cu Comisia Electorală a Moldovei, să vedem dacă legea le permite, pentru că ei sunt și alegători în Republica Moldova, să ne comunice și nouă datele cu privire la ei sau dacă e nevoie de un acord interstatal’, a precizat șeful AEP.
De asemenea, o mare parte dintre românii decedați în străinătate în ultimele trei decenii rămân activi în Registrul Electoral, deoarece familiile nu le transcriu decesele la Primăria Sectorului 1 din București decât atunci când apare un interes succesoral.
Adrian Țuțuianu a subliniat că efortul actual de curățare a listelor este vital pentru ca procesele electorale să nu fie denaturate, dând ca exemplu direct celebrul referendum de demitere a președintelui Traian Băsescu, din 2012, invalidat de Curtea Constituțională din cauza cvorumului și a calității listelor de vot.
