POD PE CREDIT. Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș a aprobat astăzi, în ședință ordinară, contractarea unui credit bancar de 87 de milioane de lei pentru finanțarea unor investiții publice locale, cu o maturitate de maximum 15 ani. Cele mai mari sume vor finanța construcția parkingului subteran în zona fostului Hotel Parc, dar și a unui nou pod peste râul Mureș, în cartierul Aleea Carpați.
Inițial primarul Soós Zoltán a propus contractarea unui credit de 150 de milioane de lei pentru finanțarea și a altor două obiective: reamenajarea Pieței Bolyai, respectiv realizarea unor parcări supraetajate în zona Aleea Hațeg din Cartierul Tudor.
Acestadin urmă obiectiv nu a trecut însă de votul premergător din Comisia de buget și cea de Comerț. Unii consilieri au invocat suma uriașă alocată (73 de milioane de lei) raportată la un beneficiu prea mic pentru întreaga comunitate.
În cele din urmă, la votul din Consiliu Local s-a aprobat contractarea unui credit de 23 de milioane de lei pentru construcția noului pod peste Mureș, alte 43 de milioane de lei fiind deja alocate de către Ministerul Dezvoltării prin programul ”Anghel Saligny”.
Totodată s-a decis contractarea de către municipalitate a unui credit de 47,7 milioane de lei pentru finanțarea parcării subterane de lângă Hotel Parc. Primăria a mai alocat separat 10,2 milioane de lei pentru această investiție.
Citește mai multe detalii aici: Cum îngropi 11,5 milioane de euro?! Undă verde pentru parcarea subterană din Târgu Mureș, direct în pânza de apă freatică
O sumă mai mică, 4,7 milioane de lei, va fi împrumutată pentru reamenajarea Pieței Bolyai.
În ultimul moment, a mai fost introdusă pe listă și finanțarea lucrărilor de prelungire a străzii Gheorghe Marinescu până la strada Stejarului, de pe liziera pădurii până la cimitirul municipal, proiect evaluat la 10,47 milioane de lei.
Mai mulți consilieri au evocat lipsa de dezbatere reală a priorităților stabilite de primărie, au contestat caracterul de urgență invocat de administrație pentru adoptarea acestei hotărâri și au criticat lipsa de strategie cu privire la îndatorarea pe termen lung a municipalității.
De altfel, Direcția Economică a primăriei Târgu Mureș avertiza într-un raport de Specialitate că îndatorarea pe termen de 15 ani cu suma invocată inițial (150 de milioane de lei, n.red) ar fi costat efectiv la sfârșitul rambursării integrale 260 de milioane de lei. De asemenea, gradul de îndatorare maxim va fi atins în anul 2029 în procent de 7 %.
În prezent, gradul de îndatorare al Municipiului Târgu Mureș este de 2% (fără împrumutul care urmeazã sã fie contractat). Municipiul Târgu Mureç are datorie publicã localä contractată și nerambursatä în valoare de 28.184.678,50 lei (la finalul anului 2025).
