PROIECT RADICAL. Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede blocarea transferurilor şi detaşărilor între instituţiile statului. Cumulul pensiei cu salariul devine interzis în toate instituțiile publice, inclusiv pentru polițiști, militari și angajați din companii sau regii ale statului. Textul menționează explicit pensiile militare. Miza e dublă: reducerea cheltuielilor și disciplină administrativă.
În acelaşi timp, proiectul de ordonanţă prevede că pensionarii, inclusiv cei cu pensie de serviciu sau din sistemul militar de pensii, pot continua să muncească în companii de stat până la vârsta de 70 de ani. Condiţia este să renunţe la plata pensiei, iar ordonatorii de credite să fie de acord ca aceste persoane să-şi continue activitatea.
De asemenea, proiectul propune şi blocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor în cazul personalului contractual plătit din fonduri publice. Măsurile ar urma să fie valabile până la sfârşitul anului viitor.
