PROTEST. Membri şi susţinători ai Alianţei pentru Unirea Românilor au ieşit sâmbătă în stradă pentru a protesta faţă de actuala putere, aceştia scandând lozinci împotriva Guvernului, preşedintelui şi Curţii Constituţionale. Protestele au fost organizate în faţa prefecturilor din toată ţara, arată AGERPRES.
Manifestații de protest s-au organizat în municipiile: Târgoviște, Satu-Mare, Iași, Bistrița, Buzău, Sibiu, Botoșani, Ploiești, Slatina, Tulcea, Brașov, Piatra-Neamț, Deva, Alba iulia, Sfântu Gheorghe, Timișoara și Râmnicu-Vâlcea
În jur de 500 de persoane au mărşăluit, sâmbătă, prin municipiul Târgu Mureş, mai bine de două ore, la mitingul organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) Mureş.
Participanţii au oprit în faţa unor obiective din oraş, precum Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Troiţa Eroilor Revoluţiei din 1989, scandând „Turul II, înapoi”, „Libertate”, „Justiţie, nu corupţie”, precum şi lozinci împotriva Curţii Constituţionale a României, antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, precum şi împotriva unor lideri politici.
Marşul a fost condus de liderul AUR Mureş, deputatul Răzvan Biro.
