INFRASTRUCTURĂ. Centura Sighișoarei va fi prima variantă de ocolire din județ care intră efectiv în execuție. Primarul Sighișoarei, Iulian Sîrbu, a anunțat că Ministerul Transporturilor a emis în sfârșit, pe 6 martie, Autorizația finală de Construire.
În anul 2024, Guvernul a adoptat o hotărâre privind exproprierile imobilelor aflate în proprietate privată necesare proiectului, fiind alocate compensații de 4,18 milioane de lei.
Iar anul trecut, pe 9 octombrie, a fost semnat contractul între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin care se asigura continuarea finanțării, din fonduri europene, pentru finalizarea variantei de ocolire a municipiului Sighișoara.
Are acum toate semnăturile și aprobările – a fost ultimul „hop”, să spun așa. Doamne ajută să avem și acest proiect important realizat!, a declarat Iulian Sârbu, pe pagina personală de Facebook.
Conform autorizației, Centura Sighișoarei ar trebui finalizată până în octombrie 2028.
Valoarea totală a contractului se ridică la 572 de milioane de lei. Din această sumă, Ministerul Transporturilor asigură o finanțare nerambursabilă de până la 193 de milioane de lei, iar restul fondurilor provin din finanțare europeană, prin Programul Transport.

Varianta de ocolire Sighișoara va avea o lungime totală de 13,057 kilometri și câte o bandă pe sens. Traseul va porni din DN13, la kilometrul 108+600, în estul municipiului, în apropierea localității Albești, va continua spre nord-est și se va reconecta la DN13 la kilometrul 123+120, în apropierea localității Hetiur.
Reghin și Tîrgu Mureș mai au de așteptat
Sighișoara devine astfel primul municipiu mureșean care va avea garantat o variantă rutieră ocolitoare. Deși a fost demarată licitația de execuție, centura Reghinului este încă blocată în procedura de contestare.
Și în ciuda nenumăratelor promisiuni ale autorităților locale, versiunea de ocolire a muncipiului Târgu Mureș (Ernei-Corunca), așteptată de peste 15 ani, a dispărut de pe lista de priorități a Guvernului.
