TRANSPORT. Anularea zborurilor TAROM din cauza unei greve mascate a piloților a provocat pierderi companiei de peste 2 milioane de euro, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Potrivit declarației sale, „Toată această poveste de ieri costă peste 2 milioane de euro TAROM, din bugetul companiei. Pe de o parte, se despăgubesc toate biletele pe care oamenii le-au achiziționat. Apoi, în plus, trebuie să faci despăgubiri, între 200 și 600 de euro (…) Calculele ne duc undeva peste 2 milioane de euro pierdute ieri, asta însemnând și 1 milion de euro pe care l-au încasat, pe care trebuie să-l dea înapoi. Este o chestiune care nu a prins TAROM într-o situație foarte bună.”
Reprezentanții TAROM au confirmat că vor rambursa toți pasagerii afectați de anulările recente.
Procedura pentru Obținerea Despăgubirilor
Pentru a solicita despăgubiri, pasagerii afectați trebuie să trimită următoarele informații prin e-mail la adresa despagubire8iulie@tarom.ro:
- Nume și prenume pasager
- Număr de zbor
- Copia biletelor de călătorie și codul rezervării
- Dovada plății pentru cheltuielile suplimentare (cazare, masă, transport de la și către aeroport)
- Opțiunea de compensare dorită (bani / voucher electronic)
- 250 euro pentru zboruri de până la 1.500 de kilometri
- 400 euro pentru zboruri intracomunitare de peste 1.500 de kilometri sau pentru zboruri între 1.500 și 3.500 de kilometri
- 600 euro pentru toate celelalte zboruri, iar pentru cei care optează pentru vouchere TAROM, valoarea compensației poate crește.
