INTERDICȚIE. Țigările electronice de unică folosinţă, foarte populare în rândul tinerilor pentru că oferă o gamă largă de arome, vor fi interzise în Belgia începând de la 1 ianuarie 2025, aceasta urmând să fie prima ţară din UE care impune o asemenea decizie în ideea de a-i proteja pe tineri, informează AFP.
Măsura, care face parte dintr-un program naţional anti-tabac, este în linie cu obiectivul fixat de Uniunea Europeană, ca în 2024 numărul de fumători din blocul comunitar să se reducă până la mai puţin de 5% din populaţie, de la aproximativ 25% în prezent. Unele ţări membre vor să ajungă mai devreme la acest termen limită, notează Agerpres.
Dispozitivele de vapat sunt deseori promovate ca fiind mai puţin dăunătoare decât produsele tradiţionale din tutun.
Ele îi atrag în special pe tinerii utilizatori cu ambalajele lor colorate şi promisiunea unor arome care evită mirosul neplăcut de ţigară de pe degete.
După ce va intra în vigoare, fabricarea, vânzarea sau oferirea gratuită de dispozitive de vapat de unică folosinţă va fi interzisă, iar orice încălcare va fi pedepsită cu o amendă de 100.000 de euro.
