Barabási este acuzat că a tratat angajații ca pe niște servitori personali, obligându-i să îndeplinească sarcini personale, de la spălarea mașinii sale și curățarea casei până la pregătirea dosarului fiului său. În plus, numeroase înregistrări audio confirmă abuzurile verbale frecvente, pline de injurii și comentarii cu tentă sexuală dar și șovină. Angajații au fost supuși unor presiuni și hărțuiri constante, iar demisia lui vine ca răspuns la valul de dezvăluiri care a zguduit întreaga instituție.
Deși performanțele artistice ale Ansamblului au crescut sub conducerea lui Barabási, prețul succesului pare să fi fost plătit de angajații care au suportat ani de suferință și abuz. După mai multe încercări de intimidare și influență asupra altor instituții, pentru a împiedica angajații să plece sau să facă plângeri, Barabási a cedat în fața presiunii publice și a demisionat. Consiliul Județean Mureș a anunțat că va declanșa o anchetă pentru a verifica toate acuzațiile și pentru a asigura un mediu de lucru sănătos în cadrul Ansamblului Mureșul dar rămâne de văzut ce fel de măsuri vor fi luate sau dacă vor fi luate măsuri.
