FILM. Profesorul care a promis marea ne introduce în povestea adevărată a lui Antoni Benaiges, un profesor din Tarragona care înainte de războiul civil a fost repartizat la școala Bañuelos de Bureba, un orășel din Burgos, Spania. Este și povestea Ariadnei, o femeie care începe un proces anevoios de căutare a rămășițelor străbunicului ei dispărut în război. Povestea face trimiteri la situația actuală a familiilor care își caută și astăzi rudele dispărute.
Filmul împletește trecutul și prezentul prin două intrigi care construiesc o poveste despre memorie și despre importanța de a nu lăsa istoria noastră recentă să cadă în uitare. Firul poveștii Ariadnei (Laia Costa) evidențiază lupta familiilor care își caută încă rudele îngropate anonim în gropi comune, în timp ce povestea lui Antoni Benaiges (Enric Auquer) aduce un omagiu profesorilor, într-un mod emoționant și sensibil.
Sinopsis În 1935, Antoni Benaiges este angajat ca profesor într-un mic sat izolat din Burgos, Spania. Reușește să se apropie foarte mult de elevii săi, copii cu vârste cuprinse între șase și doisprezece ani, cărora le face o promisiune: o să plece împreună într-o călătorie să le arate marea pentru prima dată în viața lor. 75 de ani mai târziu, nepoata unuia dintre acești elevi descoperă povestea minunată ascunsă în spatele unei promisiuni care nu a putut fi dusă la capăt.
Concepție regizorală
Interacțiunea dintre cele două intrigi din Profesorul care a promis marea transmite un mesaj: ceea ce se întâmplă în trecut are repercusiuni asupra prezentului nostru sub forma unei răni ce se transmite din generație în generație.
Mi se pare interesantă teza conform căreia suntem capabili să moștenim rănile strămoșilor noștri. În film, evenimentele care se petrec în trecut au consecințe asupra personajelor din prezent și a relației dintre ele. Ariadna, care a crescut cu bunicul și mama ei într-o casă a tăcerii și a tabuurilor, este un personaj fragil și pierdut, care suferă de atacuri de anxietate. Acum, bunicul ei suferă de demență senilă și nu mai este în stare să-și explice copilăria sau de ce a decis să o reducă la tăcere. Această poveste se învârte în jurul memoriei, atât a pierderii acesteia, cât și a importanței păstrării ei. Întregul univers al Ariadnei, rece, apatic, înconjurat de moarte și uitare, este pus în contrast cu cel al profesorului Antoni, un personaj idealist și entuziast al cărui mediu, în ciuda vicisitudinilor pe care le întâlnește în oraș, este plin de viață, înconjurat de copii și iluzii. Sunt două povești foarte diferite în același film și a fost o provocare să găsesc o modalitate de a le face să coexiste.”
