ALEGERI ANULATE. Curtea Constituţională a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.
Practic, în urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfăşurarea campaniei electorale. Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, se arată într-un comunicat al CCR.
Reamintim că judecătorii Curţii Constituţionale s-au reunit, azi, pentru a analiza dacă vor dezbate într-o şedinţă oficială cererile depuse privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, după ce CSAT a desecretizat informaţiile primite de la serviciile secrete cu privire la campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.
UPDATE:
Guvernul României urmează să stabilească o nouă dată pentru alegeri, dar nu mai devreme de 90 de zile de la momentul adoptării Hotărârii de Guvern.
