RISIPĂ. Fostul ministru al Investiţiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat că statul român plăteşte, anual, chirii în valoare de peste o sută de milioane de euro, pentru sediile diverselor instituţii publice. Acesta a mai dezvăluit, într-o emisiune TV, că numai Ministerul Fondurilor Europene plăteşte pentru sediul său din nordul Capitalei 2,4 milioane de euro anual.
„În patru luni de zile, Guvernul ar putea să identifice o serie de clădiri ale statului în care toate ministerele şi agenţiile, acelea care vor rămâne în urma reorganizării, să se mute. Nu mai plăteşti cheltuieli cu chiria. Sunt foarte multe instituţii care sunt în chirie în tot felul de imobile, asta este situaţia, a fost mai simplu decât să renovezi o clădire mai veche. (…) Din ce ştiu s-a făcut ceva de genul (o centralizare privind imobilele – n.r.) şi e peste suta de milioane de euro nivelul anual al chiriilor plătite de stat. Vorbim de tot, de la clinici medicale până la sedii de instituţii, agenţii, sucursale şi tot”, a afirmat Adrian Câciu într-o emisiune difuzată sâmbătă după amiază de Digi 24.
Adrian Câciu a menționat că „sunt nişte dezvoltatori imobiliari care trăiesc bine” din această chirie, adăugând că prin demararea procedurilor de renunţare la sediul închiriat colegi de-ai săi din Guvern i-au spus că „are ţintă pe spate”.
Fostul ministru a afirmat că în 2024, a demarat procedura de identificare a unui imobil al statului care să fie renovat sau, după caz, achiziționat, din fonduri europene și care să poată servi drept nou sediu al Ministerului Fondurilor Europene.
„Dacă acest model ar putea fi la nivel guvernamental, şi nu numai, că vorbim şi de deconcentrate, şi de instituţii la nivel local, ar fi o economie”, a adăugat Adrian Câciu. Fostul ministru spune că statul român „cu siguranţă” deţine, prin diversele sale instituţii, un patrimoniu imobiliar care ar permite funcţionarea propriilor instituţii în sediile lor.
