EXTERNE. Acordul de încetarea focului – stabilit de Israel și gruparea islamistă Hamas – ar fi trebuit să intre în vigoare duminică dimineață, dar premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut un anunț surprinzător și a dezvăluit că acordul a fost amânat.
Motivul invocat de premierul israelian este acela că gruparea islamistă Hamas nu a transmis lista ostaticilor care urmează să fie eliberați.
„Încetarea focului, care ar fi trebuit să intre în vigoare duminică, 19 ianuarie, la ora 08:30, nu va începe până când nu primim lista ostaticilor ce vor fi eliberați, așa cum a fost promis de Hamas”, s-a precizat într-un comunicat al biroului premierului, preluat de The Times of Israel.
După anunțul lui Benjamin Netanyahu, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au bombardat nordul şi centrul Gazei. Opt persoane au fost ucise și alte 25 au fost rănite, în urma atacurilor, a transmis un purtător de cuvânt al agenţiei de apărare civilă din Fâșie, potrivit Reuters.
UPDATE: Hamas a făcut azi publice numele celor trei ostatice pe care le va elibera în cursul zilei. Printre acestea se numără și Doron Steinbrecher, o femeie care are și cetățenie română, conform Mediafax.
