PROIECTE. Primarul Soós Zoltán a punctat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, și obiectivele aflate în derulare pentru cel de-al doilea mandat. El a precizat că ”buget local pentru anul în curs nu este încă complet definit” și așteaptă propunerile Guvernului pentru a vedea mai bine fondurile disponibile. Primarul Târgu Mureșului a susținut că în curând vor începe efectiv lucrările la proiectele mari fără însă a preciza, în majoritatea cazurilor, și termenele de finalizare!
Potrivit edilului, proiectele demarate în 2020 se apropie acum de etapa de implementare iar autoritatea locală a depus un efort susținut pentru elaborarea documentațiilor necesare (studii de fezabilitate, DALI, obținerea avizelor etc.). Iată proiectele prezentate:
1. Infrastructura mare – centurile ocolitoare:
7. Modernizarea unităților școlare
Continuă procesul de modernizare, prin programele de finanțare PNRR, cu un accent deosebit pe eficientizarea energetică. Printre acestea se numără: Școala Generală Nr. 7. Liceele „George Coșbuc”, „Tudor Vladimirescu”, „Romulus Guga” și „Gheorghe Marinescu”. La Școala Gimnazială Schiller urmează predarea amplasamentului pentru construirea unei săli de sport moderne, finalizarea lucrărilor este preconizată pentru ianuarie 2026. Grădinița „Lumea Copiilor” intră într-un amplu proces de reabilitare, cu o investiție de 12.500.000 lei. Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 18 luni de la demararea acestora.
8. Colectare selectivă: se vor instala 200 unități digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor (hârtie, plastic, sticlă, biodegradabile, reziduale), dotate cu acces digital și protecție antivandalism. De asemenea va fi construit, tot din fonduri PNRR, un Centru de colectare cu aport voluntar: Infrastructură pentru deșeuri greu colectabile (reciclabile speciale, voluminoase, periculoase, biodeșeuri).
Nu în ultimul rând, edilul a transmis târgumureșenilor un mesaj: ”Suntem conștienți de dificultățile pe care le resimțiți, ca locuitori ai acestui oraș, în fața schimbărilor economice și sociale la nivel național. Vom menține un dialog constant și transparent cu cetățenii și vom lucra împreună pentru a identifica soluții sustenabile care să asigure stabilitate.”
- Prelungirea Căii Sighișoarei în direcția DN13 (fază de lucru neprecizată);
- Legătura între strada Budiului și Autostrada Transilvania (în faza de aprobare a indicatorilor tehnico-economici);
- Prelungirea străzii Insulei (studiul de fezabilitate);
- Strada de legătură între Autostrada Transilvania și strada Gheorghe Doja (Avizele pentru SF în curs de obținere);
- Strada de legătură între Viile Dealul Mic și strada Budiului (SF în lucru);
- Supralărgirea Căii Sighișoarei (reevaluare a ofertelor pentru achiziție lucrări).
- Aleea Hațeg: Parcarea cu patru etaje din cartierul Tudor va avea 366 de locuri.
- Ceahlău-Ciucaș: În cartierul Dâmbu Pietros, parcarea va include 298 de locuri pe 7 niveluri, cu opțiuni pentru încărcare electrică a vehiculelor.
- Hotel Parc: O parcare subterană cu 259 de locuri va fi construită în centrul orașului, modernizând zona și va elibera spațiile de parcări de pe străzile adiacente.
- Teatru Național: Proiectul câștigat în urma unui concurs de soluții pentru modernizarea zonei va include parcarea subterană și va fi urmat de fazele de aprobare și licitație.