DNA. Generalul Cătălin Zisu, şeful Comandamentului Logistic al Armatei, acuzat de abuz în serviciu şi plasat sub control judiciar pe cauţiune de un milion de lei spune că nu are bani să achite această sumă și va pune casa garanție. Generalul va fi trecut în rezervă, la propunerea ministerului Apărării. El a respins acuzățiile și a spus că obiectele de lux găsite de anchetatori sunt luate la mâna a două sau copii ale originalelor.
Generalul Cătălin Zisu, pus sub control judiciar de procurorii DNA, a mers la secția 20 unde polițiștii l-au informat despre obligațiile pe care le are. În plus, în maximum 7 zile acesta trebuie să plătească și cauțiunea de 1 milion de lei.
Colecție de artă la mâna a doua
Șeful comandamentului de logistică al armatei și avocata sa au respins toate acuzațiile procurorilor anticorupție, inclusiv informațiile referitoare la cele 2000 de tablouri, despre care avocata susține că sunt ale unor artiști contemporani și valorează între 100 și 500 de lei. Cei doi au dat explicații și despre ceasurile de lux și gențile de firmă.
Cătălin Zisu e acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. DNA a precizat că șeful Comandamentului Logistic al Armatei ar fi dat un contract de achiziție unei firme din București pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar. Ar fi fost facturate lucrări fictive de scoatere a pământului și umplere cu moloz, cu un prejudiciu de aproape 12 milioane de lei. Surse din ancheta spun că generalul ar fi exercitat presiuni asupra unor subalterni pentru că aceștia să semneze documentele.
Generalul va fi trecut în rezervă
Ministerul Apărării Naționale a propus trecerea în rezervă în regim de urgență a generalului Cătălin Zisu. Alături de acesta în dosar sunt cercetați și un colonel în rezervă, fost președinte al comisiei de recepție și angajat la Comandamentul Logistic, dar și administratorul firmei contractante.
