ALEGERI. Autoritatea Electorală Permanentă propune un set de reguli noi care ar urma să asigure transparenţa campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din luna mai, inclusiv în mediul online. Astfel, informaţiile privind identitatea candidatului şi sursa fondurilor folosite pentru promovarea lui trebuie incluse în materialele electorale. Sunt reglementate inclusiv materialele difuzate pe reţelele sociale care fac publicitate unui candidat, direct sau indirect.
Actorii politici vor trebui să prezinte, împreună cu fiecare material publicitar, identitatea candidatului sau a formaţiunii politice în numele căreia este distribuit.
De asemenea, o indicaţie clară că este vorba de o reclamă electorală şi că sumele cheltuite pentru pregătirea şi promovarea materialului provin exclusiv din sursele permise de lege. În plus, trebuie semnalat dacă acest material publicitar a făcut obiectul tehnicilor de vizare a unui public-ţintă şi prezentat codul unic de identificare al mandatarului financiar înregistrat la AEP.
Aceste informaţii vor fi redactate într-un limbaj accesibil publicului şi plasate la vedere. Sunt prevăzute amenzi între 15.000 şi 50.000 lei pentru nerespectarea prevederilor.
