PREVENTIV. 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi montate gratuit, până în luna iunie, în 20 de județe din țară, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Anul trecut, pompierii au montat în casele oamenilor 7.500 detectoare de fum și 2.500 detectoare de monoxid de carbon, în colaborare și cu personal de la Delgaz Grid și cu pompieri voluntari, și i-au instruit cum să le folosească.
Raed Arafat a confirmat că vom avea încă alte 10.000 de detectoare care urmează să fie instalate până-n luna iunie în casele oamenilor. El a menționat și cele 20 de județele unde urmează să fie montate gratuit cele 10.000 de detectoare: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui.
Șeful DSU a atras atenția că în cursul anului trecut au avut loc peste 6.800 de incendii, în medie 19 incendii pe zi, din care 59% în zonele rurale și restul în zona urbană. El a punctat că, din păcate, 212 persoane au decedat anul trecut din cauza incendiilor și 47 au fost asfixiate cu fum, iar alte 519 persoane au fost rănite și 78 au fost intoxicate.
Acesta a prezentat și cauzele principale care au dus la incendii în locuințe: coșurile de fum defecte sau necurățate (31%), instalațiile electrice defecte (24%), mijloacele de încălzire improvizate sau nesupravegheate (13%), alte împrejurări (13%), utilizarea focului deschis (10%).
‘Multe din aceste cauze sunt preventibile dacă omul curăță coșul la intrarea în sezonul de iarnă, dacă nu lasă la îndemâna copiilor surse de foc (…), dacă nu face improvizații, omul poate să prevină mare parte din aceste incendii. Mesajul nostru către oameni este următorul, ei au datoria să se protejeze, noi informăm, noi venim cu datele, venim cu exemplele, cum este exemplul detectoarelor care se vor monta în următoarea perioadă în alte case decât cele care au fost anul trecut beneficiare’, a declarat Arafat.
Campania ‘Detector pentru viață’ este derulată în cadrul parteneriatului ‘Împreună pentru siguranță’, încheiat în anul 2012.
E.ON, Delgaz Grid, DSU și IGSU derulează de 13 ani campanii naționale de informare și conștientizare a consumatorilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a surselor de energie, fie că vorbim despre electricitate sau despre gaze naturale, iar mesajele acestora au ajuns anual la milioane de români, se menționează într-un comunicat al DSU.
