Prezidențiale 2025. Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, duminică seară, că a fost respinsă înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu.
Potrivit unui comunicat al BEC, s-a respins și înregistrarea candidaturilor altor doi independenți, Maria Marcu și Ion Popa.
În schimb, înregistrarea candidaturii lui Nicușor Dan a fost acceptată.
Mai mulți susținători ai candidatului Călin Georgescu, aflați în fața sediului BEC, au forțat gardurile instalate de jandarmi, după ce au aflat despre această decizie. Forțele de ordine au intervenit și i-au îndepărtat, reinstalând gardurile de protecție.
Decizia Biroului Electoral Central poate fi contestată la Curtea Constituțională în termen de 24 de ore.
