RELOCARE. Echipa de intervenţie a acţionat în conformitate cu legea în cazul ursoacei care a ucis un motociclist pe Transfăgărăşan, iar puii rămaşi orfani au fost preluaţi de Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, administrat de Asociaţia ‘Milioane de Prieteni’, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Citește și: Motociclist ucis de urs pe Transfăgărășan, în zona lacului Vidraru
Puii împreună cu ursoaica au fost filmați pe Transfăgărășan chiar înainte de evenimentul tragic.
„Cu privire la puii de urs de pe Transfăgărășan, autoritățile din local știu bine ce au de făcut. Pe scurt: nu mai plimbăm și cerem hârtii de unde nu e necesar să vină hârtii. Respectăm legea. Așadar, am cerut de urgență să fie realizată procedura începută la nivel local de relocare a puilor de urs în baza Ordonanței 81/2021” a declarat Ministrul Mediului Diana Buzoianu.
Potrivit ministrului de resort, în acelaşi mod s-a procedat şi în luna aprilie, când ursoaica implicată într-un atac asupra unei turiste din Spania a fost extrasă, iar puii au fost imediat relocaţi, în condiţii de siguranţă.
Ministerul Mediului subliniază că va continua să monitorizeze cazul şi solicită autorităţilor locale să acţioneze cu celeritate, în spiritul legii şi al protecţiei faunei sălbatice.
