CRIMĂ. O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna mureșeană Miheșu de Câmpie, surse din cadrul anchetei indicând faptul că există suspiciunea că a fost ucisă intenționat.
În această dimineață, în jurul orei 08:45, o femeie de 46 de ani a sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul că i-a fost incendiată locuința, din Miheșu de Câmpie și că este posibil ca fiica ei să se afle înăuntru. În cel mai scurt timp, polițiștii și pompierii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. Incendiul a cuprins întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. în interiorul casei fiind găsit cadavrul carbonizat al unei persoane.
Locul faptei a fost conservat, iar cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicina Legală Târgu Mureș, în vederea expertizării medico-legale.
Pentru găsirea făptuitorului au fost mobilizați inclusiv polițiști de la IGPR, a declarat șeful IPJ Mureș, chestor de poliție Constantin Mihalache:
,,Au fost angrenate resurse umane și tehnice, pentru cercetarea acestui caz, atât din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, cât și din cadrul IGPR, respectiv Direcția de Investigații Criminale, Institutul Național de Criminalistică și alte structuri de poliție. Este folosit și un câine de urmă. La acest moment, se conturează un cerc de suspecți.”
Polițiștii vor analiza și imaginile de pe camerele de supraveghere din zona comiterii faptei și vor verifica istoricul sesizărilor către poliție sau alte instituții din județ ale victimei.
Principalul suspect în acest caz este fostul iubit al victimei, un individ dat în urmărie de Poliție de mai bine de 6 luni.
Revenim cu detalii.
