ADMITERE. Mii de candidați din toată țara au participat astăzi la examenul de admitere la UMFST Târgu Mureș. Rectorul Universițății, Leonard Azamfirei, a informat că există o concurență foarte mare la admitere, mai ales la Facultatea de Medicină, fiind patru candidați pe un loc (700 de candidați pe 180 de locuri).
‘Câteva mii de potențiali studenți susțin o admitere consistentă. Din nou, al cincilea an consecutiv, la Medicină cel puțin, avem în Târgu Mureș concurența cea mai mare din țară, de peste patru pe un loc. Altfel spus, suntem într-un context de a privi spre viitor’, a declarat Azamfirei, conform Agerpres.
În total, au fost alocate pentru toate programele de licență ale universității, inclusiv Științe, Inginerie, Economie și Drept, 3.258 de locuri, dintre care 1.100 au fost bugetate.
Pe lângă admiterea la studii de licență, UMFST Târgu Mureș organizează în această perioadă admitere și pentru studii de masterat, pe 1.135 locuri, din care 315 locuri finanțate de la bugetul de stat, și pentru studii de doctorat pentru 150 locuri, din care 40 finanțate de la bugetul de stat.
Potrivit regulamentului de admitere, clasificarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de admitere, nota finală de admitere însumând nota de la proba scrisă (90%) plus media generală de la examenul de bacalaureat (10%).
Ministrul de resort: Medicii nu mai au motive să plece
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, aflat în vizită la Universitate le-a transmis candidaților care susțin admiterea la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureș că există nenumărate argumente ca un medic să rămână în România.
”Salariile sau veniturile sunt la nivel european sau comparabile cu cele mai multe țări din Uniunea Europeană, condițiile din unitățile sanitare s-au schimbat și sunt într-un proces de transformare și acest lucru se vede în cât mai multe unități sanitare și, sigur, reformele cu care venim acum suplimentar față de zona de investiții cred că pot determina un tânăr medic să rămână în România’, a subliniat ministrul.
Primul spital complet digitalizat
Alexandru Rogobete a vizitat și șantierul viitorului Spital Universitar al UMFST, la final declarându-se impresionat de modul în care au avansat lucrările în șase luni.

‘Am încredere că anul viitor, în primăvară, va fi dat în folosință. Este de apreciat faptul că această construcție se realizează cu fondurile universității și poate fi un exemplu și pentru celelalte universități de medicină, un mod de a investi sustenabil și corect în infrastructura spitalicească. Sigur, Ministerul Sănătății cu fondurile din PNRR a venit complementar pentru a ajuta universitatea, în special în zona de dotare a echipamentelor medicale’, a afirmat Rogobete.
El a remarcat colaborarea dintre instituțiile locale din domeniul sanitar. Rectorul UMFST Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, a susținut, la rândul său, că, după finalizarea acestei investiții, Târgu Mureș va deveni un centru medical remarcabil.
Primul spital complet digitalizat şi construit de la zero de o instituţie academică din România va avea 170 de paturi, opt săli de operaţie şi este construit din fonduri europene având un buget estimat de 170 milioane lei.
