COTIZAȚIE SĂNĂTATE. Din 1 septembrie intră în vigoare modificările care îi privesc pe cei coasigurați, adică părinți, bunici sau soți fără venituri, aflați în întreținerea unei persoane asigurate. De astăzi, nu mai sunt asigurați decât dacă plătesc suma de 2.430 de lei pe an.
Un număr mare de persoane exceptate până în prezent de la plata contribuţiei de 10% pentru sistemul public de sănătate (CNAS) vor fi nevoite să contribuie sau îşi vor pierde calitatea de asigurat, conform unui proiect de lege inițiat de Guvern și aprobat de Parlament.
Nu mai sunt asiguraţi soţ/soţie/părinţi fără venituri, persoane aflate în concediu creştere copil, persoanele persecutate în perioada comunistă, beneficiarii venitului minim de incluziune, personalul monahal și nici cei aflați în şomaj. La fel nu mai au automat asigurare bolnavi incluşi în programele de sănătate, alţii decât cei cu afecțiuni oncologice.
Toţi cei care îşi pierd statutul de asigurat prin aceste măsuri vor putea depune declaraţie şi să achite contribuţia la sănătate calculată la nivelul a şase salarii minime pe economie, 2.430 de lei, similar cu cei care sunt neasiguraţi şi se asigură opţional.
Persoana care ia în grija sa un coasigurat trebuie să meagă la ANAF și să depună un formular în acest sens. Suma se poate plăti integral sau în două tranșe: un sfert acum și restul până pe 25 mai, anul viitor.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a pus la dispoziția cetățenilor români un link unde se poate verifica, pe baza CNP-ului, calitatea de asigurat. Pentru verificare apasă AICI!
