AVERTISMENT. Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril, în urma conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce aduce costuri mai mari pentru transport, presiune pe lanţurile logistice, scumpirea alimentelor şi inflaţie persistentă, atenţionează preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.
’28 februarie 2026 ar putea rămâne o dată de referinţă pentru pieţele energetice. Atacarea Iranului şi riposta ulterioară au reaprins tensiunile în jurul Strâmtoarei Ormuz – cel mai sensibil punct al infrastructurii energetice globale. Când Ormuzul tremură, tremură tot lanţul economic mondial. Prin această fâşie de apă dintre Iran şi Oman tranzitează aproximativ o cincime din petrolul consumat zilnic în lume. Nu este doar o rută maritimă. Este un robinet energetic global. Iar pieţele nu aşteaptă ca robinetul să fie închis complet – reacţionează la simpla posibilitate’, explică preşedintele AEI, într-o analiză remisă duminică AGERPRES.
Potrivit acestuia, preţul petrolului nu reflectă doar echilibrul dintre cerere şi ofertă, ci şi anticiparea riscului. În opinia sa, ceea ce vom vedea luni, odată cu deschiderea burselor, va fi ‘premiul de risc geopolitic’, un adaos încorporat de traderi pentru a compensa incertitudinea privind aprovizionarea cu petrol.
‘Dacă barilul urcă de la 73 la 75, 80, 90 sau 100 de dolari, nu este o simplă variaţie bursieră. Acesta este un multiplicator economic: costuri mai mari pentru transport, presiune pe lanţurile logistice, scumpirea alimentelor, inflaţie persistentă. Pentru România, unde peste jumătate din preţul carburanţilor este fiscalitate, impactul nu este liniar – dar este inevitabil. România nu este în prima linie militară, dar este în prima linie a pieţei globale. Petrolul este o marfă internaţională, iar preţul se formează global. Dacă Asia plăteşte mai mult pentru petrolul din Golf, competiţia pentru alte surse – Africa SUA, Marea Nordului – creşte. Preţurile se aliniază. Nimeni nu cumpără ieftin într-o piaţă scumpă’, precizează Dumitru Chisăliţă.
El subliniază că energia este cost de bază pentru orice economie, iar scumpirea petrolului înseamnă că industria produce mai scump, agricultura plăteşte mai mult pentru combustibil şi îngrăşăminte, iar transportul transferă costul către consumator.
Inflaţia, care începuse să se tempereze în Europa, poate primi un nou impuls exact când băncile centrale încearcă să relaxeze politica monetară, avertizează Chisăliţă.
‘Înaintea escaladării, piaţa deja preţuia riscul. Cotăţiile de referinţă (Brent) testau maximele ultimelor luni, în jurul a 72 – 73 dolari/baril. Scenariile analizate de pieţe sunt clare: persistenţa tensiunilor fără blocaj real: +10-20 dolari/baril din ‘premiu geopolitic’; perturbări serioase ale exporturilor: peste 90-100 dolari/baril; blocaj major al Ormuzului: scenariu de criză globală, cu volatilitate extremă. Preţul nu urcă pentru că oferta a dispărut, ci pentru că riscul de întrerupere devine credibil’, spune şeful AEI.
În acest context, cartelul OPEC şi formatul extins OPEC+ pot încerca să tempereze piaţa prin creşterea producţiei. Marile economii pot elibera temporar rezerve strategice, însă aceste măsuri pot amortiza şocul, dar nu elimină riscul militar, nu pot garanta siguranţa navelor şi nici stabilitatea geopolitică. În plus, capacitatea reală de creştere rapidă a producţiei este limitată. Nu orice baril ‘pe hârtie’ poate ajunge instantaneu pe piaţă.
‘Când petrolul sare pe burse, întrebarea reală este simplă: cât ajunge la pompă şi în cât timp? Preţul la pompă urmează cotaţii internaţionale cu un decalaj de câteva zile până la 2-3 săptămâni. Depinde de: stocurile existente în depozite, contractele rafinăriilor, cursul valutar (petrolul e cotat în dolari), politica comercială a marilor reţele. Dacă barilul creşte cu 10-20 de dolari, efectul se simte progresiv, nu peste noapte – dar rar rămâne doar pe hârtie’, menţionează Chisăliţă.
În condiţiile în care structura aproximativă a preţului carburanţilor în România este următoarea: taxă 50-55% (accize + TVA), 30-35% cost produs (ţiţei + rafinare), iar restul distribuţie şi marjă, înseamnă că o creştere a preţului la petrol cu 10 dolari/baril aduce un plus de 70 de bani/litru, o majorare de 20 de dolari/baril reprezintă 1 leu/litru, iar +30 dolari/baril este echivalent cu 2,5 lei/litru.
‘Dacă ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 dolari, depăşirea pragului de 9 – 10 lei/litru devine realistă. Conflictul într-o regiune strategică energetică înseamnă cost distribuit global: consumatorii plătesc la pompă, companiile plătesc în costuri operaţionale, statele plătesc prin presiune pe buget şi inflaţie, băncile centrale plătesc prin amânarea relaxării monetare. Pentru România, vulnerabilitatea nu vine doar din importuri de petrol, ci din integrarea în economia europeană. Dacă Germania sau Italia încetinesc din cauza energiei scumpe, efectul ajunge rapid şi la Bucureşti.
Ce urmează? Totul depinde de durată şi amploare.
Escaladare moderată: creştere temporară, volatilitate ridicată, apoi stabilizare.
Escaladare prelungită: petrol peste 100 dolari, inflaţie reaccelerată, presiune pe dobânzi.
Extindere regională: risc de criză energetică globală’, arată preşedintele AEI.
În acest context, petrolul rămâne, în 2026, barometrul stabilităţii geopolitice, întrucât economia mondială funcţionează încă pe combustibili fosili.
‘Întrebarea nu este doar cât va urca barilul. Întrebarea pragmatică este cât spaţiu fiscal, câtă rezilienţă economică şi câtă disciplină bugetară are România pentru a absorbi încă un şoc energetic major? Răspunsul nu se găseşte în Golful Persic. Se găseşte în politicile interne, în structura economiei şi în cât de repede reuşim să reducem dependenţa de volatilitate globală’, a adăugat Dumitru Chisăliţă.
