ENERGIE. Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, că preţurile la gaz pentru consumatorii casnici au fost plafonate până în luna aprilie a anului viitor. El a precizat că cel mai bun moment de liberalizare va fi anul viitor, atunci când România îşi va dubla capacitatea de alimentare cu gaz.
Decizia adoptată de Guvern a fost luată pe baza a trei consideraţii, a declarat Ilie Bolojan.
Primul: odată cu dublarea, anul viitor, a capacității de alimentare cu gaz (din exploatarea Neptun).
”Vom deveni practic independenţi şi cel mai bun moment pentru liberalizare în piaţa de gaz şi pentru a nu avea niciun fel de şoc de creştere de preţuri este în momentul în care oferta gaz pe piaţă va fi suficientă. Astăzi, două treimi din consumul nostru de gaz este asigurat din producţia internă şi o treime din importuri”, a mai declarat Bolojan.
Premierul a explicat că un alt motiv pentru care a fost luată această decizie este legat de ținerea sub control a inflaţiei și de o predictibilitate economică şi socială.
El a afirmat că hotărârea de a prelungi plafonarea preţului la gaz a fost luată şi din cauza situaţiei din Orientul Mijlociu. Conflictul din zona Golfului duce, inevitabil, la perturbarea aprovizionării și poate influența semnificativ piața de gaz.
”Chiar dacă Uniunea Europeană sau România nu sunt dependente într-o măsură foarte mare de aprovizionarea din zonă, datorită sincopelor care au loc în aprovizionarea pieţelor globale cu ţiţei, cu gaz, la combustibil, aşa cum ştiţi, se formează la nivel global în mod inevitabil, există efecte marginale şi asupra noastră. .. Pe piaţa de gaz, unde avem o anumită independenţă energetică, era normal să facem (o plafonare n.red.)”, a mai afirmat Ilie Bolojan.
