OPINIE. Percepția dominantă asupra economiei românești este una profund pesimistă. Costurile cresc, deficitul rămâne ridicat, investițiile par insuficiente, iar contextul geopolitic este instabil. Am să încerc să prezint o viziune structurală asupra economiei, și a evoluțiilor viitoare previzibile. Nu este o previziune, nu este o prognoză, ci concluzia unei abordări strategice-structurale.
Pentru mulți oameni și pentru multe sectoare economice, realitatea imediată este una dificilă. Acest pesimism descrie corect prezentul. Dar riscă să rateze o schimbare care începe să se contureze în plan structural.
România nu se schimbă atunci când crește mai repede, ci atunci când dispar constrângerile structurale care îi limitează dezvoltarea. Timp de decenii, aceste constrângeri au fost relativ stabile: insecuritate energetică, infrastructură insuficientă, instabilitate macroeconomică și o poziționare periferică slab conectată. Atât timp cât ele au existat simultan, schimbarea modelului economic a fost dificilă.
În jurul anului 2027, există semne că aceste constrângeri ar putea începe să se reducă simultan.
Prima constrângere: Energie
În primul rând, producția de gaze din Neptun Deep ar trebui să înceapă în această perioadă. Asta înseamnă o securitate energetică mai mare, o dependență mai redusă de importuri și un potențial de export — fie direct, fie prin produse care folosesc gazul ca materie primă. În contextul actual geopolitic, gazele României devin critice pentru Uniunea Europeană în ansamblu.
În paralel, sectorul nuclear intră într-o fază de tranziție, cu retehnologizarea Unității 1 și perspective de extindere a capacității în anii următori. Avantajul energetic nu apare brusc, dar începe să se consolideze.
În zona Hidroenergetică, Vidraru, Lotru, Stejaru, Râul Mare Retezat, Porțile de Fier I și Brădișor– au intrat sau intră în programe de retehnologizare, ceea ce sugerează o consolidare progresivă a avantajului hidroenergetic în intervalul 2027–2030.
În zona termoenergetică Mintia și Iernut ar trebui să fie și ele funcționale odată cu gazele de la Neptun Deep.
A doua constrângere: Infrastructura
Anul acesta (2026) sau anul viitor Moldova va fi pentru prima data conectata cu o autostrada Prin programul SAFE se vor finaliza tronsoane de autostrada care conectează Republica Moldova si Ucraina la căile de transport românești. Deci, mai multe proiecte majore de infrastructură rutieră ajung într-o fază în care încep să conteze economic. Pe măsură ce tronsoanele se conectează și devin rute funcționale, apar condiții reale pentru investiții în logistică și producție.
Nu este vorba de un singur proiect de infrastructură, ci de momentul în care mai multe coridoare devin simultan funcționale. A7 în Moldova, completarea A1 spre vest, segmente din A3 și primele legături est-vest sugerează o schimbare structurală a conectivității în intervalul 2026–2027.
A treia constrângere: Deficitul bugetar excesiv
La acestea se adaugă și componenta macroeconomică. După ani de deficite ridicate, presiunea pentru consolidare fiscală rămâne puternică. Dacă această ajustare devine credibilă, costul capitalului poate scădea, iar investițiile pot deveni mai probabile. Stabilitatea macroeconomică nu creează singură creștere, dar permite valorificarea celorlalți factori. A fost adoptat bugetul pe 2026, cu mare întârziere, și cu tensiuni mari, dar cu indicatori macroeconomici care sunt pe traiectoria stabilită cu Uniunea Europeană pentru a ieși din zona de deficit excesiv. Bugetul pe 2027 ar trebui să ne scoată din zona de tensiune și risc financiar, presupunând că respectăm aceeași traiectorie.
Un semnal în această direcție este revizuirea recentă a perspectivei ratingului României de către o agenție internațională, de la negativă la stabilă, pe fondul consolidării fiscale (JCR, 27 martie 2026). Această evoluție sugerează că România se menține pe o traiectorie acceptată de capitalul internațional.
Convergența de factori structurali
Relevanța acestor evoluții nu derivă din fiecare în parte, ci din sincronizarea lor. Energia mai disponibilă contează mai mult atunci când există infrastructură. Infrastructura produce efecte mai puternice atunci când există activitate economică. Stabilitatea macroeconomică le face pe ambele utilizabile pentru investiții. Reducerea simultană a constrângerilor energetice, logistice și macroeconomice poate produce un efect compus.
Important este că această fereastră nu este creată în 2027. Ea devine vizibilă în jurul acestui moment. Procesele care o generează — investițiile în energie, infrastructură și ajustările macroeconomice — au început cu ani în urmă. Ele ajung acum într-un punct în care efectele lor pot apărea simultan.
Credibilitatea acestei ferestre derivă tocmai din inerția acestor procese. Sunt investiții mari, cu costuri deja asumate și proiecte în execuție. Din acest motiv, probabilitatea ca efectele lor să se materializeze este relativ ridicată, chiar dacă deciziile politice pe termen scurt rămân relevante.
Această convergență este importantă pentru că România este în ceea ce numesc unii economiști o capcană a venitului mediu. Creșterea economică a fost susținută în mare parte de consum, costuri reduse și capital extern, dar productivitatea nu a crescut suficient pentru o schimbare structurală. Reducerea simultană a constrângerilor poate crea condițiile pentru investiții productive și creșterea valorii adăugate.
Termenul limită pentru finalizarea tuturor proiectelor SAFE este 2030 . Asta înseamnă că: Contractele se semnează în 2026, deci investițiile se realizează și producția propriu-zisă se desfășoară în intervalul 2027–2030, exact când gazele din Neptun Deep încep să curgă, autostrăzile se deschid, iar bugetul este echilibrat. Acest calendar mă face să cred că procesul de reindustrializare are un sâmbure sau un nucleu, și poate face posibile și alte acțiuni.
Pe de altă parte, odată cu stabilizarea bugetului, și apariția surselor de venit din exploatările de gaze, mă aștept la îmbunătățirea ratingului, ceea ce ar genera o ieftinire a creditului ceea ce ar permite continuarea reducerii cheltuielilor publice pe componenta financiară, accelerând procesul de stabilizare bugetară și, mai important, ar reduce costul capitalului pentru investițiile private pe întreg spectrul de investiții.
Importanța momentului și riscuri
Miza nu este accelerarea temporară a creșterii economice, ci posibilitatea schimbării modelului de dezvoltare. Dacă aceste condiții sunt utilizate, creșterea ar putea deveni mai puțin dependentă de consum și mai mult bazată pe investiții și producție. Dacă nu sunt utilizate, modelul actual va continua.
Perioada 2026–2027 devine astfel critică. Aici se creează condițiile pentru manifestarea acestei ferestre. Stabilitatea macroeconomică, continuitatea proiectelor majore și predictibilitatea politicilor economice sunt esențiale.
Există însă un risc care poate anula această oportunitate. Stabilitatea politică influențează direct ratingul suveran, iar ratingul influențează costul capitalului. O deteriorare a ratingului ar crește costurile de finanțare pentru stat, bănci și companii, reducând investițiile exact în momentul în care acestea ar trebui să accelereze. În acest scenariu, fereastra de oportunitate se poate transforma într-un perete.
În acest sens, ratingul suveran devine mecanismul prin care instabilitatea politică se transmite în economia reală. Fără stabilitate guvernamentală, efectul cumulativ al factorilor favorabili poate fi pierdut.
Pentru mulți oameni și pentru multe sectoare economice, prezentul rămâne dificil. Percepția este modelată de costurile zilnice, nu de investițiile structurale. Această diferență între realitatea prezentă și potențialul viitor explică pesimismul economic actual.
Transformările economice structurale nu devin vizibile atunci când lucrurile merg bine, ci atunci când structura de bază începe să se modifice. Este posibil ca România să se apropie de un astfel de moment.
Fereastra nu este garantată, dar nici nu este imaginară. Ea devine vizibilă prin inerția unor procese deja în desfășurare. Întrebarea nu este dacă această fereastră există, ci, dacă va fi folosită.
Prin urmare, va trebui să strângem din dinți o perioadă, dar există o serie de factori care indică o ieșire din perioada dificilă începând cu 2027. Condițiile despre care vorbesc ar trebui să favorizeze economia în general, nu doar anumite sectoare privilegiate sau arealuri geografice și să genereze un efect pozitiv generalizat.
Dacă avem noroc de o guvernare bună, putem avea mai mult decât convergență, putem avea sinergie.
Recomandări și idei finale
Această schimbare de regim economic și posibila perioadă de creștere care urmează trebuie folosită pentru a implementa optimizări reale ale sectorului public. Vreau să cred că este ultima dată când România aplică o strategie pro-ciclică în ceea ce privește administrația publică. Am văzut deja că lecția de manual de macroeconomie se verifică și în România, pentru cine a avut îndoieli. Reducerile de buget se fac pe creștere economică, deficitul trebuind să fie minim, iar creșterile de buget se fac în criză economică. Statul trebuie să angajeze când privații concediază și să concedieze când privații angajează. În acest fel, România poate fi pregătită să treacă mult mai ușor peste inevitabilele crize ulterioare, fără măsuri disperate etichetate ca austeritate, și fără să mai fie nevoie de blamarea de pături sociale și categorii de angajați pentru a se echilibra bugete.
Deci, pe scurt, în 2027 și ulterior trebuie încheiată abordarea ”austeritate” și intrat în lungul și dificilul proces de ”optimizare” a statului. Încet, cu treabă bună, fără presiuni politice, fără abordări stahanoviste, statul trebuie pus la punct, cu legi revizuite, optimizate proceduri, și informatizat ce este legiferat și procedural coerent.
Nu va curge lapte si miere in 2027, si poate nici după aceea, dar se poate să înceapă să fie treptat mai bine. 2027 ar putea fi un an de inflexiune, o schimbare de trend foarte importantă.
Autor: Brăduț Boloș – Economist, Doctor în Finanţe, absolvent al UBB Cluj Napoca, lector la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş vreme de 13 ani, a activat în cadrul AIESEC şi SMUCR a fost Assistant Professor la Universitatea din Buraimi, Oman, în prezent cadru didactic asociat al UMFST Târgu Mureș
Articolul de opinie a fost publicat inițial în Contributors.ro
