DNA. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție sunt în plină acțiune cu privire la fapte de corupție comise de Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Astăzi, sunt percheziționate aproape 70 de locații situate pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București. Și procurorii europeni verifică o adresă din Franța!
Conform unui comunicat emis de DNA:
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv spălare de bani, în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj.
În cursul zilei de 22 aprilie 2026, în baza mandatelor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 69 de locații situate pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București, fiind vizate sediile a două instituții publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice și sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici.
De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfășoară activități de percheziție domiciliară și pe teritoriul statului francez.
Acestea au loc cu sprijinul Direcției Naționale Anticorupție-Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Alba Iulia, Brașov, Iași, Oradea, Pitești, Suceava și Timișoara, EUROJUST, I.P.J. Alba, I.P.J. Cluj și I.P.J. Maramureș, S.R.P.T. Cluj-Napoca, precum și a Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”
Revenim cu amănunte.
Later Edit: Președintele CJ, Radu Moldovan, adus de DNA la sediul instituției; alți trei angajați, conduși la audieri
Președintele Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a fost adus de procurorii DNA miercuri, în jurul orei 12:00, la sediul instituției, după perchezițiile efectuate la locuința acestuia din municipiul Bistrița., arată Agerpres.
După câteva minute, din sediul CJ au fost scoși trei angajați ai instituției, care vor fi conduși la audieri, printre aceștia numărându-se administratorul județului, Florin Moldovan, și șeful Direcției de drumuri județene, Ciprian Ceclan.
Niciunul nu a dorit să facă vreun comentariu în legătură cu ancheta aflată în desfășurare.
