TRAGEDIE. Primarul comunei mureșene Apold, fostul fotbalist Gabi Mureșan, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui stop cardio-respirator.
‘Astăzi trăim cu toții o mare durere. Primăria comunei Apold își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit. (…) Comunitatea noastră îi va păstra vie amintirea și îi va fi recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni și pentru comuna Apold’, a anunțat, joi, Primăria Apold, pe pagina de Facebook.
Miercuri seara, după ora 23:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș a anunțat că pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara au intervenit pentru căutarea unei persoane posibil înecate într-un lac, la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold.
La locul solicitării au fost alocate o autospecială de intervenție, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă pneumatică și o ambulanță SMURD. În sprijinul pompierilor militari a fost solicitat și un echipaj din cadrul Salvamont Mureș.
Victima a fost extrasă din lacul Trappold în jurul orei 1:00, iar echipajele de intervenție au început manevrele de resuscitare, apoi au predat-o echipajului de pe ambulanța SMURD pentru a fi transportată la UPU SMURD Târgu Mureș.
Surse locale susțin că primarul ar fi fost la saună, împreună cu câteva persoane, după care ar fi intrat în lacul din apropiere, anturajul realizând dispariția lui o oră mai târziu.
Gabriel Stelian Mureșan era născut la 13 februarie 1982, la Sighișoara, și a fost ales primar al comunei Apold cu 89 % din voturi.
Gabi Mureșan, trei titluri cu CFR Cluj
Mureșan a jucat pe post de mijlocaș defensiv la echipe precum CFR Cluj, ASA Târgu Mureș și Gloria Bistrița și a avut nouă selecții în echipa națională a României.
Fostul mijlocaș a jucat pentru CFR Cluj în perioada 2007-2013, perioadă în care a câștigat trei titluri (2008, 2010, 2012), trei Cupe ale României (2008, 2009, 2010) și două Supercupe (2010, 2011).
În cei 6 ani de la CFR Cluj, Gabi Mureșan a evoluat în 176 de meciuri, a marcat 20 de goluri și a livrat 12 pase decisive.
De-a lungul carierei sale, Mureșan a mai jucat pentru Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, Tom Tomsk (Rusia) și ASA Târgu Mureș, alături de care a cucerit și o Supercupă, în 2016.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
