DRONĂ. O nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineață, în zona Sulina–Chilia, a anunțat Nicușor Dan pe Facebook. Evenimentul vine la mai puțin de 48 de ore de drona doborâtă în Buzău și de cea doborâtă lângă Sfântul Gheorghe.
„O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia”, a fost mesajul președintelui.
Înaintea anunțului șeful statului, locuitorii din Tulcea au primit, duminică dimineață, un mesaj RO-ALERT de „Alertă extremă”, legat de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Nicușor Dan i-a felicitat pe piloții români și pe echipele de la sol „pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile”. Prin acțiunea lor, „contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români”, a adăugat el.
Ulterior, incidentul a fost anunțat și de ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, care a dat detaliile misiunii. El a declarat că drona a intrat în apele teritoriale ale României la ora 10:08, iar cinci minute mai târziu a fost neutralizată în condiții de siguranță, deasupra Mării Negre.
Experții cer sisteme noi și avertizează asupra riscului unui atac simultan
Avioanele de vânătoare sunt utile doar în situații limitate, precum interceptarea unei drone rătăcite, avertizează experții consultați de TVR. Potrivit acestora, România trebuie să își modernizeze și să își diversifice metodele de apărare împotriva aparatelor de zbor fără pilot, astfel încât să poată răspunde eficient inclusiv unui atac cu mai multe drone lansate în același timp.
Costul interceptării nu ar trebui să fie un criteriu
Specialiștii în domeniul militar susțin că prețul unei rachete folosite pentru distrugerea unei drone ostile nu ar trebui să influențeze decizia de intervenție.
Chiar dacă o dronă poate costa de zece ori mai puțin decât muniția utilizată pentru neutralizarea ei, prioritatea rămâne eliminarea amenințării și protejarea spațiului aerian.
Ce mijloace are acum Armata Română
În zonele considerate vulnerabile este amplasat un sistem american Merops, care utilizează aparate fără pilot pentru interceptarea dronelor inamice. Totuși, acesta nu poate acoperi întreaga regiune.
În același timp, Ministerul Apărării Naționale dispune în Dobrogea și în Delta Dunării de sisteme antiaeriene Gepard, echipate cu tunuri de calibru 35 mm.
Pentru misiuni de interceptare sunt folosite, în anumite situații, și elicoptere IAR 330 SOCAT, însă și acestea au limite operaționale.
Specialiștii recomandă investiții în sisteme de bruiaj
Experții consultați de TVR consideră că România ar trebui să aloce mai multe resurse pentru dezvoltarea și achiziția sistemelor de bruiaj radio și GPS, cunoscute sub denumirea de sisteme „soft kill”.
