ANALIZĂ. Pe bloguri, în Social Media, în comentarii, și uneori în discursul politic, apare sintagma ”Stat eșuat” asociată României. Este corectă asocierea? Este permisibilă? Am să încerc un punct de vedere asupra acestei afirmații. Scriu acest articol probabil pentru că mă deranjează acest mesaj, deci presupun că există o doză de raționalizare în această analiză.
Ce înseamnă un „stat eșuat”
O definiție simplă a statului eșuat este: un stat eșuat este un termen folosit pentru a descrie un stat suveran care nu poate îndeplini funcțiile și responsabilitățile de bază ale unui guvern eficient. Failed State – We define a “failed state” as a condition of “state collapse” – eg, a state that can no longer perform its basic security, and development functions and that has no effective control over its territory and borders. A failed state is one that can no longer reproduce the conditions for its own existence. (CSRC-CSW Workshop 2009) Stat eșuat – Definim un „stat eșuat” ca o stare de „colaps al statului” – de exemplu, un stat care nu mai poate îndeplini funcțiile sale de bază de securitate și dezvoltare și care nu are control efectiv asupra teritoriului și frontierelor sale. Un stat eșuat este unul care nu mai poate reproduce condițiile pentru propria sa existență. (Atelier CSRC-CSW 2009) Dintre caracteristicile definitorii ale unui stat eșuat se pot identifica:- Incapacitatea de a controla teritoriul: Guvernul nu poate menține controlul asupra întregului teritoriu național, ceea ce poate duce la prezența unor zone dominate de grupuri armate, rebeli sau organizații criminale.
- Instituții guvernamentale slabe: Instituțiile statului sunt disfuncționale, corupte și ineficiente, incapabile să furnizeze servicii publice esențiale precum educația, sănătatea și infrastructura.
- Economia disfuncțională: Economia este instabilă, cu niveluri ridicate de sărăcie, șomaj și inegalitate. Resursele sunt adesea exploatate de elite corupte, în detrimentul populației generale.
- Violență și insecuritate: Conflictele interne, violența politică și criminalitatea sunt răspândite, afectând siguranța cetățenilor și stabilitatea socială.
- Migrație forțată și refugiați: Din cauza condițiilor precare, mulți oameni sunt forțați să-și părăsească locuințele, devenind refugiați sau persoane strămutate intern.
- Slaba legitimitate a guvernului: Guvernul nu se bucură de sprijinul și încrederea populației, fiind adesea văzut ca ilegitim sau ca reprezentând interesele unui grup restrâns de oameni.
