Autor: redactia

INFRASTRUCTURĂ. Guvernul a aprobat, miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru construcţia autostrăzii Timişoara – Moraviţa, urmând ca aceasta să fie construită într-o perioadă de maximum 48 de luni după semnarea contractului, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu – citat de Agerpres. ‘Banatul va avea o nouă autostradă! Încă o etapă importantă pentru construcţia autostrăzii Timişoara – Moraviţa a fost parcursă, după ce Guvernul a aprobat, astăzi, indicatorii tehnico-economici. Cei 72,93 km ai acestei autostrăzi, care va asigura legătura dintre Timişoara şi Moraviţa (frontiera româno-sârbă), vor avea un important impact în consolidarea economiei din zona de vest a României’, a scris ministrul, pe…

Citește mai mult

AUTO. Noul SUV de familie mare al Dacia va costa prețul mașinilor din segmentul inferior. După lansarea Jogger de anul trecut și Duster 3 de anul acesta, gama Dacia va primi în curând noul model: Bigster. Noul SUV, care va duce marca Dacia pentru prima dată nu doar la lungimi de peste 4,60 metri, ci și la prețuri de peste 30.000 de euro, va avea premiera pe 14 octombrie, la Paris, în prima zi a Salonului Mondial Auto. De data aceasta, este segmentul SUV-urilor de familie cu șapte locuri care va fi vizat de Bigster, un văr low-cost al Nissan…

Citește mai mult

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că, de la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. ‘Am luat decizia ca toate pensiile sub 3.000 de lei să nu mai fie impozitate. Vorbim de o măsură care se va aplica din 1 octombrie pentru aproximativ 3 milioane de pensionari’, a declarat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern. El a adăugat că miniştrii Muncii şi Finanţelor lucrează deja la actul normativ necesar, astfel încât să fie adoptat la timp de Guvern pentru ca pensionarii să primească pensiile cu noul plafon de impozitare începând cu luna octombrie.

Citește mai mult

EDUCAȚIE. Pentru mii de copii, începutul noului an școlar nu aduce rechizite noi, haine sau gustări în pauze, din cauza întârzierilor în distribuirea tichetelor educaționale și a programului „Laptele și Cornul”. Tichetele în valoare de 500 de lei, destinate elevilor din familii defavorizate, vor fi acordate abia peste câteva luni, deși anul trecut au fost distribuite chiar și în ultima săptămână de școală. În plus, programul „Laptele și Cornul” nu va fi disponibil la începutul anului școlar, deoarece proiectul a fost aprobat de Guvern abia recent. Cu haine uzate și ghiozdane cusute, mii de copii se pregătesc să revină la…

Citește mai mult

TRANSPORT. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a fost selectat câștigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției unui nou drum expres care va lega orașele Cluj-Napoca și Dej. Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a făcut acest anunț marți, subliniind importanța proiectului pentru infrastructura din Transilvania. „Un nou drum de mare viteză va fi construit în Transilvania!”, a declarat acesta, evidențiind că acest proiect va contribui semnificativ la îmbunătățirea conexiunilor rutiere din regiune. Contractul a fost atribuit Asocierii SPECIALIST CONSULTING SRL (lider) – SPECIALIST SMART GROUP SRL – PERFECT CONSULT EUROPE SRL, care va avea…

Citește mai mult

PIAȚA IMOBILIARĂ. După o perioadă mai lungă de incertitudini, în care cererea pe piaţa imobiliară din România a fost mai puţin activă, 2024 pare a fi, cel puţin până în prezent, un an al revenirii interesului în mod activ pe tranzacţii, spune Daniel Crainic, director de marketing şi comunicare a portalului imobiliare.ro. Cererea s-a reluat şi se materializează prin tranzacţii, iar acest lucru se reflectă şi în evoluţia preţurilor locuinţelor. Acestea au crescut în acest an, în medie, la nivel naţional, cu aproape 12% faţă de anul trecut, arată o analiză a specialiştilor de pe piaţa imobiliară. Municipiul Braşov a…

Citește mai mult

ECONOMIE. Începând de ieri, 26 August, site-ul e-licitatie.ro este blocat. Sistemul Electronic de Achiziții Publice, gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), nu poate fi accesat de luni de la prânz, din cauza unor probleme tehnice, motiv pentru care toate procedurile online au fost amânate, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul de achiziții publice. Administratorii acestuia au publicat astăzi urmatorul mesaj: ”Dragi utilizatori, Având în vedere faptul că inconsistențele tehnice ale sistemului persistă, vă informăm că, pentru respectarea principiului tratamentului egal și asigurarea nerestricționată a accesului la procedurile de achiziție publică, se amână toate procedurile online care au avut…

Citește mai mult

ACCIDENT. Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a fost rănită, marţi, într-un accident produs pe Valea Oltului, în localitatea Racoviţa, relatează Agerpres. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, maşina în care Intotero era pasager s-ar fi izbit de o altă maşină la volanul căruia se afla o femeie de 41 de ani, răsturnându-se într-un şanţ de pe marginea drumului. ‘Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că o femeie, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani.…

Citește mai mult

EDUCAȚIE. Şcolile pot solicita, în premieră, un profesor psiholog, care să aibă inclusiv specialitatea de psiholog clinician sau psihoterapeut. Măsura este prevăzută în regulamentul centrelor de resurse şi asistenţă educaţională, ce va intra în vigoare de la 1 septembrie, informează RRA. Profesorul psiholog poate preda în şcoli, în cabinetele de consiliere psihopedagogică, în cabinetele logopedice sau în cabinetele de sprijin educaţional. Profesorul psiholog angajat în centre de resurse şi asistenţă educaţională trebuie să aibă atestat de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România. Aceştia trebuie să aibă specializări precum: psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională, psihopedagogie specială, psihologie clinică,…

Citește mai mult