Autor: marius
UMFST. Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat, luni, deschiderea seriei de evenimente Zilele UMFST, care vor include peste 90 de evenimente academice, ştiinţifice, culturale şi sportive programate pe parcursul acestei săptămâni. ‘Astăzi dăm startul unei sărbători unice, Zilele UMFST, o celebrare a excelenţei şi diversităţii care definesc comunitatea noastră. În următoarele zile, vom fi martorii a peste 90 de evenimente academice, ştiinţifice, culturale şi sportive – o adevărată demonstraţie de vitalitate şi creativitate universitară. Fie că participăm la dezbateri ştiinţifice, manifestări culturale sau competiţii sportive,…
INDEXARE. Alocațiile copiilor vor fi majorate cu 10,4%, începând cu 1 ianuarie 2025, după ce în 2024 au urcat cu 13,8%. Astfel, acestea vor crește de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități și de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani. Pe data de 10 octombrie, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, declara faptul că “cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate”. Potrivit acesteia, fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii…
MANIPULARE. Compania Meta a permis unei reţele de pagini de Facebook să posteze peste 4.100 de reclame politice care o atacau pe Elena Lasconi şi promovau figuri de extremă dreapta, inclusiv pe Călin Georgescu, în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale, relevă un raport citat luni de Bloomberg. Campania s-a desfăşurat pe 25 de pagini de Facebook, aparent separate, pentru entităţi ale căror site-uri împart aceeaşi infrastructură de găzduire, publicitate şi e-mail, ceea ce indică un efort organizat de a influenţa alegerile, conform unui raport al grupurilor de cercetare a ameninţărilor digitale Reset Tech şi Check First. Nu este clar cine s-a…
DOLIU. Unul dintre cei mai mari critici şi istorici de teatru din România, Zeno Fodor, cel care a tradus peste 50 de piese şi a publicat aproximativ 2.000 de cronici şi studii teatrale şi cinematografice, s-a stins din viaţă la vârsta de 90 de ani, a anunţat, luni, Teatrul Naţional Târgu Mureş. ‘Am aflat cu regret că un prieten apropiat al Teatrului Naţional Târgu Mureş şi, totodată, un nume marcant al teatrului românesc, a plecat dintre noi duminică, 8 decembrie: criticul şi teatrologul Zeno Fodor ne-a părăsit, dar ne-a lăsat o moştenire impresionantă. Membru fondator al UNITER, membru al Uniunii…
!!Angajat al Grădinii Zoologice din Piteşti ucis de un tigru după ce ar fi intrat în ţarcul acestuia
INCIDENT MORTAL. Un bărbat de 50 de ani, angajat al Grădinii Zoologice din Piteşti, a fost găsit mort, luni dimineaţă, în incinta instituţiei. potrivit news.ro. El ar fi fost ucis de un tigru, după ce ar fi intrat în ţarcul acestuia. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. Primarul din Piteşti, Cristian Gentea, a afirmat că, din primele informaţii disponibile, incidentul s-a produs ca urmare a nerespectării protocoalelor de siguranţă de către angajat. Activităţile la Zoo Piteşti au fost suspendate. ”Un angajat al grădinii zoologice şi-a pierdut viaţa în urma atacului unui tigru. Este prima dată în…
PARLAMENT. PSD a obţinut cele mai multe mandate de senatori şi deputaţi, în noul Parlament; este urmat de AUR, PNL şi USR. Două formaţiuni noi vor face parte din viitorul legislativ: POT – Partidul Oamenilor Tineri şi partidul SOS România. UDMR încheie lista celor şapte formaţiuni politice parlamentare. La Senat, care este camera superioară a Parlamentului, PSD a obţinut 36 de mandate. El este urmat de AUR cu 28 de mandate, PNL cu 22 de mandate, USR – 19, Partidul SOS România – 12, UDMR – 10 şi de Partidul Oamenilor Tineri, cu 7 mandate. Şi la Camera Deputaţilor, PSD…
INVESTIȚII. Românii pot investi de astăzi în titlurile de stat Tezaur, cu maturitate de unu, trei şi cinci ani şi cu dobânzi de 6,45%, 7,2% şi, respectiv, 7,6%. informează RRA. Acestea vor putea fi cumpărate până la sfârşitul primei decade a lunii ianuarie de la sediile Trezoreriei Statului, iar în mediul rural de la poştă. De asemenea, pot fi achiziţionate online doar de către persoanele care s-au înregistrat în spaţiul privat virtual. Tot începând de astăzi va fi lansată o nouă emisiune de titluri de stat FIDELIS, în lei şi în euro, în cadrul căreia donatorii de sânge pot beneficia…
HANDBAL. România a fost învinsă de Ungaria, scor 29-37, într-un meci din Grupa Principală 1 de la Campionatul European de handbal feminin și nu mai are nicio șansă la calificarea în semifinale. Fetele noastre erau obligate să câștige partida de la Debrecen, însă au pierdut după un început în forță. Timp de 25 de minute, România a jucat de la egal la egal cu o echipă mai experimentată, a fost și în avantaj, ajutată în special de jocul ofensiv. Din păcate, jocul din apărare nu a fost la nivelul obișnuit, astfel că reușitele din ofensivă au fost anulate de greșelile din defensivă.…
AUTO F1. Pilotul britanic Lando Norris a câştigat Marele Premiu de la Abu Dhabi, a 24-a şi ultima etapă a sezonului din Campionatul Mondial de Formula 1, oferind echipei McLaren titlul mondial la constructori, duminică, pe circuitul Yas Marina, informează AFP. Norris, care a plecat din pole position şi a condus cursa de la un capăt la altul, a fost cronometrat după 306,183 km cu timpul de 1h 26 min. 33 sec. 291/1000, devansându-i pe piloţii scuderiei Ferrari, spaniolul Carlos Sains Jr., cu 5 sec. 832/1000, şi monegascul Charles Leclerc, cu 31 sec. 928/1000, care a făcut o cursă de…
EXTERNE. Preşedintele ales american Donald Trump cere duminică un ”armistiţiu imediat” şi negocieri care să pună capăt conflictului din Ucraina, în care sute de mii de oameni au murit ”în mod ridicol” în opinia sa, relatează AFP. ”Ar trebui să aibă loc un armistiţiu imediat şi negocieri ar trebui să înceapă. Prea multe vieţi s-au pierdut în zadar, prea multe familii au fost distruse, iar asta continuă, asta s-ar putea transforma în ceva mai mare şi mult mai rău”, scrie el pe platforma sa Truth Social, conform news.ro. În opinia sa, Ucraina a pierdut ”în mod ridicol” 400.000 de militari…