ADMINISTRAȚIE
SOCIAL. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat, marți, la Târgu Mureș, că Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS)…
INFRASTRUCTURĂ. CNAIR a desemnat, săptămâna aceasta, câștigătorul contractului pentru proiectarea și construcția a unui lot extrem de dificil din Autostrada…
PROIECTE. Primarul Soós Zoltán a punctat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, și obiectivele aflate în derulare pentru cel…
ADMINISTRAȚIE. Soós Zoltan, primarul Târgu Mureșului, a anunțat astăzi într-o conferință de presă că municipalitatea are în sfârșit ZERO datorii!…
SUA. Donald Trump a depus luni jurământul pentru a deveni cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, un moment așteptat…
INFRASTRUCTURĂ. Prefectura Mureș a găzduit astăzi, 20 ianuarie, o nouă întâlnire de lucru privitoare la stadiul proiectelor Institutului Inimii și…
PNRR. Fostul ministru al Fondurilor Europene din România, Cristian Ghinea, acuză Guvernul că vrea să renunțe la 3 miliarde de…
COMUNICAT. Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgenţă a scăzut, în anul 2024, cu aproape un milion, comparativ…
RISIPĂ. Fostul ministru al Investiţiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat că statul român plăteşte, anual, chirii în valoare…
INFRASTRUCTURĂ. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a confirmat astăzi că a fost emisă Autorizația de Construire pentru Secțiunea 3 (Leghin-Târgu Neamț)…