azomures
AMÂNARE. Compania de stat Romgaz a ajuns la un acord pentru preluarea activelor combinatului de îngrășăminte Azomureș, într-o tranzacție estimată…
AZOMUREȘ. Cel mai mare producător de îngrășăminte din România își schimbă oficial proprietarul, după aproape 15 ani în portofoliul Ameropa.…
AZOMUREȘ. Romgaz anunță că a ajuns la un acord de principiu cu Azomureș cu privire la principalii termeni comerciali ai…
AZOMUREȘ. Cei 800 de angajați ai platformei combinatului chimic Azomureș primesc, până la 1 Mai, ultimul document înainte de concedierea…
AZOMUREȘ. Discuțiile privind preluarea Azomureș de către Romgaz sunt avansate, în condițiile în care compania a transmis deja o ofertă…
AZOMUREȘ. Sindicaliștii de pe platforma Azomureș s-au întâlnit astăzi, la Prefectura Mureș, cu parlamentarii județului cerându-le sprijin pentru evitarea închiderii…
PROTEST SINDICAL. Apel disperat al muncitorilor de la Azomureș. Aproximativ 300 de angajați ai Azomureș și membri ai CNSLR Frăția…
OBIECTIV STRATEGIC. Senatul a aprobat, săptămâna aceasta, un proiect de lege care vizează salvarea combinatului chimic Azomureș din Târgu Mureș,…
MUREȘ. Compania Azomureș a inițiat procedura de concedieri colective și conservarea platformei industriale de la Târgu Mureș, potrivit unui mesaj…
PRESIUNE. Theodor Stolojan, fost premier al României, critică modul în care Guvernul condus de Ilie Bolojan gestionează rolul de proprietar…