primar
JUSTIȚIE. Tribunalul Mureş a amânat, marţi, judecarea contestaţiei primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, împotriva prelungirii măsurii controlului judiciar pentru…
PREȘEDINTE. Nicuşor Dan va deveni astăzi oficial al cincilea preşedinte al României, la cinci luni de la anunţarea candidaturii la…
RELOCARE. Ursul care frecventa cartierul Andrei Mureșanu din Sighișoara a fost capturat azi-noapte., anunță agenția Agerpres. Animalul, de 300 de…
JUSTIȚIE. Tabita Cherecheș, soția fostului edil al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnată de tribunalul Mureș la 3…
JUSTIȚIE. Prefectura Mureş a anunţat, astăzi, sancţionarea disciplinară a primarului oraşului Ungheni, Victor Prodan, cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe…
CONCEDIU FORȚAT. Tribunalul Mureș a decis astăzi menținerea controlului judiciar și implicit suspendarea din atribuțiile executive a primarului municipiului Târgu…
ADMINISTRAȚIE. Conducerea executivă a Primăriei Târgu Mureș a fost preluată oficial de către viceprimarul Kovacs Levente, pe perioada celor 60…
INCOMPATIBIL. Primarul orașului Ungheni, Victor Prodan (PNL), a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Ieri, Înalta Curte…
AGRESIUNE. Un director din cadrul Primăriei Târgu Mureș a fost atacat în fața casei sale, situată la aproximativ cinci minute…
ANCHETĂ. Construirea unei parcări subterane, în centrul Municipiului Târgu Mureș, suscită mari semne de întrebare cu privire la cheltuirea sustenabilă…