Autor: redactia
DEMISIE. Demeter Andras a anunțat, luni, că a demisionat din funcția de ministru al Culturii, precizând că era „un gest necesar”. „Niciodată nu m-am lipit/agățat de scaun. Când am simțit că este mai corect am renunțat la mandatul de director de teatru, de președinte al radioului și procedez astfel și acum, cand imi depun mandatul de ministru pe masa premierului. Fără ezitare. Acum, spre deosebire de situațiile anterioare, trebuie să îmi prezint și scuzele pentru a fi generat, involuntar frământări și divizare în societatea noastră contemporană și așa încărcată și împovărată de tensiuni. Îmi cer scuze față de cei care…
SALARII. Proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, cu grilele de salarizare și calendarul de implementare, a fost lansat astăzi în consultare publică și „urmează să fie înaintat Parlamentului pentru inițierea procesului legislativ”, conform unui anunț făcut de ministrul interimar al Muncii. Dragoș Pâslaru a precizat că inițiativa prevede, printre alte, eliminarea a 87 dintre cele 151 de sporuri existente. Potrivit ministrului Dragoș Pîslaru, principiile reformei sunt echitatea – „muncă de valoare egală, salarizare egală” –, predictibilitatea și sustenabilitatea, atragerea, motivarea și menținerea profesioniștilor în sistemul public, performanța și responsabilitatea, caracterul unitar al sistemului, care trebuie să fie…
PNRR. Guvernul vrea să clarifice, în următoarele două zile, stadiul proiectelor finanțate prin PNRR și care au șanse reale de a fi terminate până la sfîrșitul lunii august, atunci când se oprește finanțarea. Analiza celor peste 10.000 de proiecte care, în majoritate, au ca beneficiari autoritățile locale sau școlile din localități trebuie finalizată până la mijlocul acestei săptămâni, a transmis premierul interimar Ilie Bolojan. El a precizat, luni, într-o postare pe Facebook că din totalul proiectelor finanțate prin PNRR, peste 5.000 sunt derulate prin Ministerul Dezvoltării, peste 2.500 prin Ministerul Educației, peste 1.500 prin Ministerul Mediului, plus proiectele derulate prin…
ENERGIE. Premierul Ilie Bolojan spune că centrala pe gaze de la Iernut va injecta energie în sistemul național până la finele anului. Potrivit lui Ilie Bolojan, memorandumul adoptat de guvern confirmă că proiectul centralei de la Iernut, cu o putere de 430 MW, este de extremă urgență. „Proiectul a început acum peste 10 ani și ar fi trebuit finalizat în 3 ani. Întârzierea a generat pierderi financiare, probleme legate de investiție și costuri energetice la nivel național. Romgaz va prelua lucrările în calitate de antreprenor general. Extinde caracterul de urgență pe întreaga durată a lucrărilor necesare până la punerea în…
RUSALII. Cea mai mare întrunire catolică din centrul și estul Europei se desfășoară astăzi la Șumuleu Ciuc. Peste 300.000 de persoane participă la liturghia solemnă care are loc în șaua dintre dealurile Șumuleu Mare și Șumuleu Mic. Predica este rostită de episcopul Székely János, președintele Conferinței Episcopale Catolice din Ungaria. Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc are o tradiție de aproape 460 de ani și îl are în centru pe statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană. Potrivit legendei, în anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, ar fi încercat să impună unitarianismul credincioșilor romano-catolici din scaunele secuiești…
ACORD. Liderii coaliției destrămate au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării până la finalul actualei sesiuni parlamentare, adică până la sfârșitul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială, care a precizat că proiectul va fi publicat luni în transparență decizională. Totodată, ministrul interimar al Muncii și al Fondurilor Europene, Dragoș Pâslaru, a prezentat principalele prevederi și principiile pe care se bazează reforma salarială. Negocieri după căderea Guvernului Bolojan După ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR, premierul a anunțat că proiectul Legii salarizării va…
ENERGIE. ANRE a adoptat joi, 21 mai, modificările la Regulamentele de racordare și licențiere care pun capăt proiectelor care blochează rețeaua și pune în operă cea mai amplă reformă a modului în care se licitează pentru acces la rețea și se pot înființa noi capacități de producție, se arată într-un comunicat oficial. Premierul Ilie Bolojan a ținut să sublinieze cele două reglementări care vor debloca accesul producătorilor de energie la rețelele electrice, subliniază 1. Creșterea garanției pentru racordare de la 5% la 20% din tarif. 2. Introducerea unei garanții de 30 de euro/kW, raportată la puterea instalată, pentru obținerea autorizației…
ARMATĂ. Comisia Europeană a finalizat joi procedura de semnare a Acordului de împrumut SAFE cu România, în baza căruia țara noastră va avea acces la o finanțare de 16,68 de miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din UE, după Polonia, conform anunțului făcut de Ministerul Finanțelor. Programul SAFE, destinat investițiilor în apărare, în infrastructură strategică și în consolidarea industriei europene de apărare, le permite statelor UE să acceseze împrumuturi europene în condiții avantajoase, pentru investiții urgente în securitate și apărare, a explicat Ministerul Finanțelor. „Pentru România, finanțarea acoperă proiecte de înzestrare, tehnologie militară, infrastructură asociată și proiecte…
REFORMĂ SPITALE. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat o schimbare majoră în sistemul medical: spitalele nu vor mai fi finanțate în funcție de numărul de paturi, ci după serviciile medicale oferite și numărul pacienților tratați. Ministerul susține că reforma va îmbunătăți accesul la servicii medicale și va favoriza spitalele performante, iar estimările CNAS arată că peste 98% dintre unități vor beneficia de noul sistem. Ministerul Sănătăţii anunţă, joi, „lansarea unui nou pachet de reformă care va schimba fundamental modul în care sunt finanţate şi organizate spitalele din România”. „Pachetul reprezintă una dintre cele mai importante reforme ale sistemului…
ARHIVELE MAE. Guvernul României a adoptat joi, 21 mai, la propunerea MAE, o hotărâre de Guvern privind declasificarea documentelor elaborate de Ministerul Afacerilor Externe în perioada 1 ianuarie 1990 – 31 decembrie 1992. Printre titlurile de dosare, păstrând ortografia originală a vremii, se numără: „Reacții în URSS față de Revoluția din 22 decembrie 1989″; „Reunificarea Germaniei (1990)”; „Relații bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai”; „Tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție cu URSS”. Potrivit MAE, sunt 5.376 de dosare, păstrate în 768 de mape de arhivă, care ocupă aproximativ 100 de metri liniari de raft. „Este cea mai consistentă tranșă…