GUVERN. Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică dimineață, că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în locul său desemnându-l pe liberalul Adrian Veştea.
Preşedintele a subliniat că Adrian Veştea a parcurs toate etapele administrative – „a fost un primar de succes, a fost un preşedinte de consiliu judeţean de succes, a fost un ministru de succes” – e o persoană care a atras fonduri europene, e o persoană preocupată de dezvoltare – de exemplu, a dezvoltat aeroportul din Braşov, care este un succes.
„În acest moment însă este clar că o soluţie politică este cea care este potrivită”, a subliniat preşedintele.
La rândul său, Veştea a precizat că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, subliniind că îşi doreşte un guvern politic, care să îşi asume reforme reale.
„Am fost sincer, am fost onest, am fost deschis spre orice compromis rezonabil care să ofere rapid ţării un guvern. Nu am găsit această atitudine din partea tuturor partidelor şi regret acest lucru”, a spus şi Eugen Tomac.
„Vreau să le mulţumesc, de asemenea, tuturor celor care erau pregătiţi să facă parte din Guvern. Oameni cu pregătire solidă, care au avut curajul să-şi lase parcursul profesional pentru a veni în slujba cetăţenilor într-un Guvern al României, şi oameni pe care noi am înţeles că ne putem baza şi de care societatea noastră are nevoie”, a mai declarat Nicuşor Dan.
Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al PNL, are la dispoziție 10 zile pentru a prezenta lista de miniștrii si programul de guvernare.
