OPINIE. Pe 26 mai, când se face oficial un an cu noul președinte, lumea va fi ocupată în România. Fie că e vorba despre diferite probleme din viața de zi cu zi, fie de felul în care va evolua criza politică și formarea noului Guvern; este deci poate oportun ca, în ajunul acestei date, să reflectăm, mai așezat și cu mai puțini nervi, la ce s-a întâmplat în ultimul an.
În ultimele luni vedem nu doar un președinte care rămâne contestat de cei care nu l-au votat în mai 2025, dar, poate cel mai surprinzător, un președinte care atrage critici publice de la foști susținători foarte vocali. În acest context, unii ar putea spune că președintele Dan nu este atât independent, cât mai degrabă orfan. Ce i se întâmplă lui Nicușor Dan este similar, păstrând evident proporțiile, cu ce i s-a întâmplat președintelui Obama după alegerile din 2008. Când asupra ta se proiectează atâta speranță și atâtea așteptări, dezamăgirea este oarecum firească.
Dar acest management al dezamăgirii nu ține doar de actorul politic, ține și de așteptările și comportamentul celor care îl susțin. Noi suntem în situația în care cei aleși președinți după 2004, aproape de fiecare dată (nu și în 2019) într-un tur al doilea foarte palpitant, au avut parte de susținători foarte activi, care au căutat, oarecum firesc, să-și proiecteze propria agendă asupra președintelui. Dar președintele are propria agendă și propriul rol constituțional și, dincolo de foarte multă emoție, la aceste lucruri cred eu că ar trebui să ne uităm.
Sunt multe lucruri care îi pot fi reproșate președintelui Dan. De exemplu, președintele poate fi mult mai rapid în acțiunea publică, pentru că nu totul în politică trebuie cântărit de zece ori. Dacă tot se poartă vibe-codingul zilele acestea, din când în când președintele ar putea încerca și el viteza a treia și a patra în politică. Ca discurs public, președintele încă nu înțelege că vorbele sale pot inspira și mobiliza, așa că ar fi destul loc pentru o prezență publică mai convingătoare, atât din perspectiva consistenței discursului, cât și a unui limbaj corporal mai ferm.
În plus, dacă ai ridicat o temă, trebuie să o duci până la capăt într-un timp rezonabil, că tot îi place cuvântul președintelui. Referendumul din justiție, raportul privind alegerile prezidențiale anulate, numirile din serviciile de informații, toate aceste sunt subiecte în legătură cu care președintele a ridicat public miza, dar n-a mers încă până la capăt. Astfel de ezitări, într-un context în care nu s-a bucurat de vreo lună de miere, sunt mai degrabă greșeli neforțate și afectează credibilitatea președintelui Dan.
Dar, dincolo de toate acestea, cred că sunt câteva lucruri de scos în evidență care demonstrează că suntem într-un evident progres față de anul trecut. Iar aici vreau să mă refer la trei aspecte:
1) comportamentul public al președintelui; 2) felul său de a acționa în politica internă; și 3) abordarea sa în politica externă.
În primul rând, președintele actual se străduiește, are respect pentru cetățeni, răspunde la întrebări cu onestitatea unui “geek” și, din fericire sau nefericire pentru noi, după caz, este singurul factor de continuitate, la nivel politic, pentru România până în 2030. Avem un președinte cu bun-simț, fără stridențe, care nu folosește statul pentru beneficii private. Au dispărut avioanele private și vizitele exotice, care deveniseră singura identitate a fostului președinte.
Președintele Dan este ponderat, echilibrat, nu pune etichete și nu-și folosește puterea prezidențială pentru obiective mărunte, răspunde mass-media și societății civile, dar are curajul (unii ar spune încăpățânarea) de a gândi cu propria minte, de a se documenta și de a-și asuma deciziile, chiar atunci când ele nu corespund cu ce-și doresc unii din susținătorii săi. Avem un președinte normal, în orice caz cu mult mai normal decât am avut în foarte mulți ani.
În al doilea rând, deși este sub atac după căderea guvernului Bolojan, Nicușor Dan pare să fie singurul care ține o linie clară: nu-și dorește aducerea la putere a AUR și normalizarea partidelor populiste. În timp ce mai toate partidele mainstream au făcut cu ochiul AUR în această criză politică, căutând să obțină un avantaj de moment pentru propria tabără, președintele a fost ferm și consecvent. Vrea menținerea direcției pro-occidentale, vrea să țină PSD în această tabără și este suficient de realist în legătură cu realitatea din Parlament, fără a-și propune să dea semnalul la racolări de parlamentari.
Dacă unii îl atacă pentru că nu este strâns legat de premierul Bolojan, alții ar putea spune foarte bine că președintele chiar are de gestionat o scenă politică fragmentată, în care direcția contează mai mult decât funcția unuia sau altuia. Menținerea în funcție era o responsabilitate importantă în primul rând a premierului Bolojan, care n-a reușit să-și țină această majoritate. În orice caz, chiar cu TVA mărit, măsuri de austeritate și o economie sub asediu, România este într-o situație mai bună decât acum un an ca si credibilitate și, dacă trecem rapid peste această criză politică și avem un guvern plin, atunci putem continua stabilizarea și orientarea către reforme-cheie. Este și aici un merit al președintelui, care se încăpățânează să se uite la mize mai mari decât atacurile politice zilnice dintre partide.
În al treilea rând, în politica externă, președintele, care este șeful armatei, nu poate decât să urmeze interesul național și cred că multe din criticile care i s-au adus au pornit de la premise greșite. Este un semn că s-a greșit și se greșește în politica românească și în dezbaterea publică când se forțează unele alegeri care nu ne sunt nici naturale, nici utile. România este în Uniunea Europeană și are nevoie de Uniunea Europeană pentru prosperitate și reguli. În același timp, cu Statele Unite avem un parteneriat de care depinde major securitatea noastră, indiferent de ce piruete strategice imediate propun unii, deși ele ne-ar crea vulnerabilități majore în mod gratuit.
Președintele nu s-a îndepărtat de la această viziune și tocmai de aceea președintele are un rol unificator, încercând să păstreze funcțional triunghiul strategic al politicii externe românești: UE, SUA și NATO. După alegerile anulate din 2024 care ne-au adus foarte multe probleme de credibilitate și în extern, nu doar în intern, România își revine încet, dar sigur. Ce a fost la săptămâna trecută la summit-ul B9 de la București este doar o confirmare. Restabilirea relației puternice cu SUA este o altă dovadă.
Citește detalii: Șeful NATO la Summitul B9: „Dacă rușii sunt opriți acum, nu vor mai putea ataca niciodată”
Accentul pe PNRR și SAFE, alături de felul în care ne raportăm la Moldova și Ucraina, arată că înțelegem mizele în politica europeană. Poate nu vedem chestiuni spectaculoase în politica externă a președintelui, dar progresele sunt clare, iar direcția este corectă.
Președintele Dan a avut un an greu, mult mai greu decât președinții Băsescu sau Iohannis. Președintele Dan este foarte diferit de predecesorii săi și are de răspuns unui public tot mai exigent. Dar președintele Dan, dincolo de ce i se reproșează, de multe ori pe bună dreptate, a adus cu adevărat mai multă decență, echilibru și accent pe temele mari la vârful statului și în politica românească.
Nu este puțin lucru, deși trebuie să-i cerem președintelui să facă mai mult, să iasă din zona de confort și să aibă curajul de a gestiona măcar mai multe teme în același timp. Trebuie să își finalizeze numirile și să operaționalizeze și mai bine abilitățile echipei sale. Și trebuie să facă totul mai repede, căci trăim vremuri accelerate. Însă Președintele merită să îi dăm șansa de a reuși, să nu uităm ca a trecut doar primul din cinci iar cu predecesorii am avut mai multă răbdare.
Autor: Radu Magdin, CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
*Text publicat inițial în Cotidianul
